„Mircea Bornescu** trebuie să ne ducă înapoi pe locul întâi”

Tehnicianul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, la conferința de
presă în care a fost prezentat Mircea Bornescu, că speră ca Mircea
Bornescu să ducă formația Rapid din nou pe primul loc al
clasamentului. „Mi l-am dorit pe Bornescu, am insistat
foarte mult și la domnul Taban, am pus presiune și pe domnul Copos
și până la urmă s-a convins toată lumea că avem nevoie de un portar
de echipă națională. Sper ca prin jocul lui să îl determine pe
selecționer să-l convoace din nou. În decursul anilor am tot avut
probleme la Rapid cu postul de portar. Acum Straton și Marinescu au
dus echipa pe primul loc, dar am avut un mic accident și am coborât
pe locul trei. Acum îi dau acest tricou lui Bornescu să ducă
Rapidul din nou pe locul întâi”
, a spus Hizo. În momentul
în care s-a ridicat să îi înmâneze tricoul lui Mircea Bornescu,
antrenorul și-a răsturnat scaunul din greșeală, iar Ion Taban a
afirmat ironic: „I-a căzut scaunul domnului
Hizo.”

Antrenorul rapidist a menționat că portarul Andrei Marinescu,
vinovat la trei din cele patru goluri ale echipei CFR Cluj din
partida de duminică, trebuie susținut. El a adăugat că transferul
lui Mircea Bornescu nu are legătură cu greșelile făcute de
Marinescu. „Ca portar, pentru că și eu am fost portar, după
un asemenea meci treci prin niște momente groaznice indiferent de
nivelul la care joci. Trauma de după un meci cu asemenea greșeli a
fost foarte mare și nu trece repede. Dar nu vreau să se creadă
cineva că Marinescu este singurul vinovat că am pierdut meciul cu
CFR, nu, toți suntem vinovați în frunte cu mine. Iar transferul lui
Bornescu nu s-a făcut în urma evoluției lui Marinescu. Tranzacția
s-a făcut înainte de meciul cu CFR. Pe Marinescu trebuie să-l
susținem, este un portar foarte tânăr, cu certe calități, dar care
a apărat foarte puțin. Când am venit eu aici avea doar trei jocuri
în Liga I. La Rapid orice jucător poate avea probleme pentru că
presiunea e foarte mare, mai ales datorită acestei galerii. Practic
galeria, care te împinge mereu, mereu spre victorie, creează și o
presiune fantastică, dar o presiune plăcută. Însăși construcția
stadionului parcă e făcută pentru această galerie a Rapidului.
Fiind foarte aproape de tribune, pe teren ești ca într-un
cazan”
, a explicat tehnicianul giuleștean.

„Dacă nu intervenea Sandu, Tudor nu mai era
sancționat”

Arbitrul Alexandru Tudor și observatorul Dan Petrescu au fost
sancționați de CCA cu reținerea de la delegări pe o perioadă
nedeterminată la insistența președintelui FRF, Mircea Sandu,
susține antrenorul Viorel Hizo. „Rezultatul din meciul cu
CFR Cluj este nedrept, pentru că noi n-am fost cu nimic inferiori.
Sunt foarte multe de discutat despre arbitrajul din acest joc și
despre nota pe care arbitrul a primit-o din partea observatorului.
Pentru că dacă nu intervenea președintele Federației sunt convins
că totul se aplana. Sunt convins că la insistența președintelului
FRF, care nu a tolerat și nu a acceptat asemenea rezolvare a unei
partidei, s-a dispus și sancționarea lui Tudor, cât și sancționarea
observatorului”
, a menționat Hizo.

„Steaua are una-două viteze în plus de când a venit
Stoichiță”

În ceea ce privește partida din deplasare cu Steaua, programată,
duminică, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I, Hizo a spus că își
dorește o victorie pentru a urca măcar un loc în clasament.
„Ultima dată am câștigat în Ghencea, iar acum mi-aș dori
foarte mult să obținem tot o victorie. Pentru că ne dorim să urcăm
cel puțin un loc în clasament. Dar de când a venit Stoichiță,
Steaua s-a schimbat, are cel puțin o viteză sau două în plus, am
văzut jucători care practic nu jucau nimic înainte, iar acum și-au
revenit miraculos. Este o partidă în care se poate întâmpla orice.
Rezultatul depinde de ce face fiecare echipă în momentele cheie ale
jocului”
, a precizat Hizo.

Mediafax

Publicat: 22 10. 2009, 17:07
Actualizat: 22 10. 2009, 17:12