Mircea Lucescu prefațează ‘Derby de România’: „Steaua face greșeli în apărare”
Mircea Lucescu crede că roș-albaștrii au probleme în defensivă,
acolo de unde „orice echipă mare își începe organizarea”.
Cel mai apreciat antrenor român al momentului, Mircea Lucescu
(foto), a acceptat cu greu să vorbească despre derby-ul de azi,
dintre Dinamo și Steaua, fiindu-i teamă să nu intre iar în
scandaluri. „Il Luce”, a cărui carieră de jucător se confundă cu
Dinamo, a răspuns la întrebări, cu o condiție: să nu fie întrebat
nimic de fiul său, Răzvan.
Domnule Lucescu, cum trăiați derby-urile Dinamo – Steaua ca
jucător și, apoi, ca antrenor?
Derby-urile de atunci erau mai speciale… Dinamo – Steaua rămâne
și acum derby-ul numărul unu al campionatului ca interes, nivel de
joc, chiar și ca spectacol și spectatori. Asta pentru că ambele
echipe au un număr mare de suporteri. S-au schimbat însă lucrurile
legate de scena internațională. Înainte de Revoluție, 90 la sută
dintre jucătorii de la Dinamo și Steaua erau componenți ai lotului
național. Acei fotbaliști au adus performanțe internaționale pentru
Steaua și Dinamo. Acum, interesul pentru campionat îl dă mai mult
participarea în Liga Campionilor.
Vă așteptați la un meci tensionat acum?
Va fi un joc pe contre. Nu văd o formație favorită. Totul va
depinde de modul în care cele două echipe se vor organiza… Steaua
a făcut greșeli în apărare. Am văzut câteva meciuri ale lor și pot
spune asta. Despre Dinamo, mai puțin, că nu i-am urmărit. Dar nici
la ei nu e sigură linia defensivă, din moment ce au pierdut două
puncte acasă cu Ceahlăul. Orice echipă mare începe prin a-și
organiza apărarea. Când văd că defensiva e șubredă, nici atacanții
nu-și mai asumă riscuri.
„Dinamo
și Steaua au pierdut generații întregi de
suporteri”
Vă apucă nostalgia când vă amintiți de partidele din
perioada comunistă?
Normal! Noi nu eram profesioniști, nu trăiam din fotbal, dar aveam
un nivel tehnic superior față de jucătorii de acum de la Dinamo și
Steaua. Ne gândeam ce vom face în viitor, să terminăm școala, să ne
găsim o meserie… Acum, sunt mulți care abandonează școala la 16
ani, ca să se axeze pe fotbal.
De ce nu mai vine lumea la stadion în
România?
În ultimii 20 de ani a fost mult huliganism pe stadioane la
derby-uri, dar și la celelalte meciuri din campionat. Scandalurile
și bătăile i-au împiedicat pe cei mai mulți suporteri să vină la
partide cu familiile. Dinamo și Steaua au pierdut astfel generații
întregi de suporteri, care preferă să vadă meciurile la televizor.
Din păcate, acum nu contează atât calitatea jocului, cât
huliganismul. M-ar mira dacă stadionul din „Ștefan cel Mare” ar fi
plin la acest meci. Nu vedeți ce se întâmplă? Conducătorul
de la
Steaua e în scandal continuu cu fanii. Nici la Dinamo, acționarii
nu se împacă bine cu susținătorii, sunt diverse conflicte. Aceste
conflicte pot influența în mare măsură randamentul jucătorilor. Nu
vom mai vedea niciodată 100.000 de spectatori la Dinamo – Steaua,
unii stăteau și pe pista de atletism a stadionului „23 August”. Era
bine că derby-urile se jucau acolo, fiindcă era teren neutru și
totul era concentrat pe joc, nu pe alte interese. Așa ar trebui să
se joace și acum derby-ul, însă nu mai avem nici acel stadion. Un
astfel de meci se aștepta un an, pe când acum…
ariticol scris de Cristian
Hubali