Mircea Rednic a anunțat ce se va întâmpla cu Alexander Christovao, atacant ce nu are deocamdată drept de joc: „A fost o înțelegere acceptată”
Într-un meci al fostei sale echipe, Zaglebie Sosnowiec, africanul și-a călcat un rival pe piept și a fost sancționate cu zece etape. A făcut recurs, pedeapsa s-a redus la jumătate, dar mai are încă trei jocuri de stat pe tușă. Totuși, Rednic dă asigurări că ofensiva roș-albă e puternică și a detaliat.
„Am de unde să aleg, Alexander Christovao e prezent, Montini a demonstrat că este un atacant de gura porții, Popa e mult mai bine decât la sfârșitul anului, Papazoglou din punct de vedere fizic este foarte bine, dar va fi rezervă cu Iași„, a spus Rednic pentru dinamo1948.club.
„Puriul” a detaliat apoi situația lui Christovao: „Vreau să clarific situația legată de suspendarea lui Alexander. Nu am luat niciun risc, e un atacant de care echipa are nevoie, are forță, penetrație, tehnică bună, un adevărat atacant în față porții.
A fost o înțelegere acceptată, salariul lui până în vara este de 4000 în mod normal, dar cât va fi suspendat, va fi plătit doar cu 2000. Nu aveam cum să risc să pierd un jucător că el. Am patru atacanți, plus doi tineri alături de echipa, Răducanu și Măgureanu. Din acest punct de vedere, în atac nu vom suferi”.
Christovao a jucat ultima dată în Polonia, la Zaglebie Sosnowiec, și a mai bifat echipe ca Be Quick 1887 (Olanda), Groningen, Cambuur, Recreativo Libolo, Porcelana sau Javor Ivanjica. Atacantul în vârstă de 25 de ani este cotat de transfermarkt.de la 100.000 de euro.