Mircea Rednic a anunțat obiectivul lui Dinamo pentru acest final de an: „Suntem acolo aproape!”
Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Chindia Târgoviște și a anunțat obiectivul „câinilor” pentru ultimele meciuri din acest an.
Meciul dintre Dinamo și Chindia Târgoviște se va disputa luni, 13 decembrie, de la ora 20:30, pe Stadionul Dinamo din „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei cu numărul 19 din Liga 1.
După ce Academica Clinceni a învins-o pe FC U Craiova, scor 2-1, ilfovenii au predat „lanterna roșie” și Dinamo a picat pe ultimul loc în clasamentul Ligii 1, având însă cu un meci mai puțin și doar un punct diferență între ultimele clasate.
Mircea Rednic a anunțat noul obiectiv al lui Dinamo
Mircea Rednic a anunțat că echipa sa trebuie să obțină cel puțin cinci puncte din ultimele trei meciuri din acest an. După întâlnirea cu Academica Clinceni, Dinamo mai are de jucat meciurile cu CS Mioveni și Farul Constanța.
„N-am mai fost în situația, dar încă nu s-a terminat etapa. Ce ați fi vrut? Să bată Craiova, să facă 18 puncte? Să o luăm și așa, dacă băteau, aveau 9 puncte față de noi. Eu zic că nu-i rău, suntem acolo aproape. Acum CFR e obligată să câștige pentru că FCSB a câștigat.
De aceea spun că meciul de mâine e foarte important. Ne-am propus să luăm cel puțin 5 puncte în ultimele 3 meciuri”, a spus Mircea Rednic, la conferința de presă.
Victor Becali este sigur că Dinamo va retrograda
Cunoscutul impresar Victor Becali a comparat situația de la Dinamo cu un pacient infectat cu COVID-19.
„Sunt dinamovist de mic, dar nu mă mai pot uita la meciuri. Poți spune că Rednic e dinamovist, dar în rest? Nu e vorba de jucători, ci de faptul că Dinamo mereu a avut spirit. Oricât s-ar chinui Rednic, nu are ce să mai facă. Părerea mea e că retrogradează. Ce să se mai întâmple? Să fie 20 de echipe în Liga 1?
Asta e viața, nu? Retrogradează… poate era mai bine s-o facă mai demult, acum era înapoi. Ca Rapid. Ce să facă? Să stea cu mască la ATI mereu? Dinamo e la ATI. Cât să stai? Se termină oxigenul. Ce să faci? Te duci în Liga 2”, a spus Victor Becali, la Digi Sport.