Mircea Rednic a discutat cu cei din conducere despre viitorul său în Copou! Ieșenii, nerăbdători să reia antrenamentele
Ieșenii speră să se reunească pe 16 mai. Străinii vor intra în carantină de pe 8 mai. Mircea Rednic, tot mai aproape de un sezon în Copou
Deși autoritățile statului nu au anunțat un termen exact la care echipele își pot relua antrenamentele, oficialii Politehnicii Iași sunt încrezători că după ridicarea stării de urgență formațiile din Liga 1 ar putea reveni la pregătire.
Cel puțin astfel sună scenariul optimist discutat sâmbătă în Copou între președintele Ciprian Paraschiv și antrenorul Mircea Rednic. Tehnicianul a venit de la București pentru a depune un act la dosarul de licențiere, iar cu acest prilej cei doi oficiali au pus la punct o strategie pentru următoarea perioadă.
„Am discutat despre programul pe termen scurt, inclusiv pe termen mediu dacă va continua la Iași. Eu sper să ne reunim pe data de 16 mai, după ridicarea stării de urgență. I-am anunțat pe străini să-și ia bilete pe data de 8 mai.
Sunt 6 jucători străini (n.r. Klimavicius, Breeveld, Luckassen, Assulin, Cabral și Denis Rusu) care sunt plecați acasă și le-am transmis să vină pe 8 în România, pentru a putea sta în carantină cele două săptămâni prevăzute de lege. Dar pe de altă parte, Guvernul trebuie să iasă cu ceva săptămâna viitoare, pentru a ști exact cum stăm. Încă nu știm procedurile.
Marea problemă este alta, e nevoie cât mai repede de o decizie pentru că biletele de avion se procură foarte greu în această perioadă. Nu găsesc bilete, nu este ca înante că îți iei bilet și vii. Nu se găsesc bilete, variantele de zbor sunt, de asemenea, foarte puține și este nevoie de timp”, a declarat președintele Ciprian Paraschiv, pentru ProSport.
Jucătorii vor sta la același hotel
Acesta a explicat că ia în calcul cantonarea întregului lot de jucători la un hotel din Iași.
„Încă nu știm cum vom proceda, așteptăm niște decizii, dar dacă se reia antrenamentele tot lotul va sta cantonat probabil la un hotel din Iași. Îi luăm de acolo cu autocarul, vin la antrenament, apoi înapoi la hotel”, a mai spus Paraschiv, care le-a achitat jucătorilor și angajaților doar 30 la sută din salariul pe luna februarie.
„Am achitat 30 la sută din salariul pe luna februarie, sperăm cât mai repede să achităm întreaga lună. E foarte greu, în momentul acesta chiar nu am nicio soluție. Ei au fost mulțumiți și cu cei 30 la sută și le mulțumesc pentru înțelegere. Important este că am reușit să achităm datoriile pentru a lua licența, aceasta a fost prioritatea noastră”, a completat acesta.
Rămâne Rednic?
Ciprian Paraschiv este de părere că Mircea Rednic va continua la Poli Iași încă un sezon.
„Eu îl simt deschis, cred că va continua la Poli Iași. Din ce am vorbit cu el astăzi, simt că vrea să continue. Este iubit la Iași, iar el apreciază foarte mult acest lucru”, a mai spus președintele Politehnicii.