Mircea Rednic, blocat de Dario Bonetti în drumul spre Dinamo: „Când nu va mai fi nimeni pe bancă, voi veni oricât de greu ar fi!”. Care este cealaltă echipă din România unde ar antrena gratis
Dinamo ar vrea să îl instaleze pe Mircea Rednic pe banca tehnică, însă Dario Bonetti nu se lasă îndepărtat prea ușor, astfel că tratativele dintre cele două părți stagnează în acest moment.
Mircea Rednic susține că ar fi dispus să vină fără nicio pretenție ca să o ajute pe Dinamo, dar spune că acest lucru este imposibil cât timp Dario Bonetti nu și-a încheiat înțelegerea și ocupă în continuare postul de antrenor principal. „Strâmbul” recunoaște că a discutat cu Nicolae Badea și că i-a transmis acestuia că va accepta oferta imediat după ce situația de la nivelul băncii tehnice se va limpezi.
Antrenorul român în vârstă de 59 de ani a precizat că la Dinamo sau Corvinul Hunedoara, cele două echipe de suflet ale sale, va accepta oricând să pună umărul fără a avea vreo pretenție în schimb.
Mircea Rednic așteaptă plecarea lui Dario Bonetti de la Dinamo
Antrenorul Mircea Rednic a dat de înțeles că singurul motiv pentru care nu a preluat-o deja pe Dinamo este Dario Bonetti, care nu a acceptat să semneze rezilierea contractului primită din partea conducerii. Românul spune că ar vrea să îi ajute pe „câini”, dar că acest lucru nu este posibil până când nu se va clarifica situația tehnicianului italian.
„Am fost la discuții cu Badea, dar încă situația lui Bonetti este neclară, Dinamo are antrenor! Când nu va mai fi nimeni pe bancă și situația se va clarifica, i-am spus și lui Badea că vin la Dinamo oricât de greu ar fi”, a declarat Mircea Rednic pentru Sport Total FM.
Antrenorul în vârstă de 59 de ani a ținut să precizeze că în România există două cluburi pe care le-ar antrena din plăcere: „La Corvinul și Dinamo aș veni oricând fără nicio pretenție! Sunt cluburile mele! Am fost la Hunedoara cu FCSB, la 2-3 Romică Gabor mi-a spus că pleacă! I-am zis: «Stai, că acum vine 3-3!». El a plecat și uite că Hunedoara a egalat! Mă bucur că acolo există acum resurse, că sunt oameni care fac totul să revină fotbalul! La Hunedoara am fost iubit, mă leagă foarte multe de acel loc, revin cu plăcere de fiecare dată”.