Mircea Rednic dă de pământ cu Sorescu și Răzvan Popa, după umilința cu Sepsi: „Ouf! Dinamo nu stă în ei! Să vedem unde pleacă Deian”

Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a fost din nou martorul unei umilințe trăite de „câini”, de această dată pe terenul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, unde roș-albii au pierdut cu 1-4. Tehnicianul formației din Ștefan cel Mare i-a luat la țintă pe Deian Sorescu și Răzvan Popa.

„Ouf! Sunt supărat, am revenit de la 2-0, apoi am luat două goluri cu foarte mare ușurință. La 2-1 am avut ocazie mare, n-am reușit să înscriem. Era ideal să egalăm până la pauză. În repriza a doua am început bine, nu știu dacă ei au avut o situație de a marca. Apoi n-am făcut marcaj și am luat golul 3. Sepsi are jucători de calitate care pot face diferența.

Am jucători care anul trecut jucau în Liga 3. Am avut pe bancă șase jucători under. Ați văzut că la final am căzut și fizic. Știam care e lotul de aici, știam situația. Sunt jucători care au venit și nu îi putem utiliza. Sper ca după întreruperea care urmează să-i pot integra. Sunt sigur că lucrurile se vor redresa. Am încredere. Nu sunt disperat. Nu vreau să văd doar negativ lucrurile. Am avut și momente bune în care am controlat jocul, am ajuns în margine cu centrări. Eu am încredere.

Nu vreau să zic ceva de Deian Sorescu, că apoi spuneți că Rednic… El trebuie să se gândească foarte bine. Doar să fii în teren, atunci el are de pierdut. Ar trebui să fie mult mai implicat. Nu e un reproș, e doar un sfat. Dinamo nu stă în Deian sau în alt jucător. Dacă el nu vrea să se implice, o să vină alți jucători. Să vedem unde o să plece”, a declarat Mircea Rednic.

Răzvan Popa, criticat de Rednic!

Mircea Rednic a vorbit și despre schimbarea fundașului Răzvan Popa înainte de pauză: „Răzvan Popa a stat departe de om la golul doi. Ori ești accidentat, ori nu ești. El vine după o săptămână în care nu s-a antrenat. Ricci n-a intrat rău. Zici că a jucat la Barcelona Popa. Hai să ne uităm unde a jucat Popa până să vină aici. Fă-ți treaba de fundaș central că a dat ăla de lângă tine fără să-l jenezi”.

 

Publicat: 31 10. 2021, 19:41
Actualizat: 31 10. 2021, 19:44