Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj și a vorbit despre situația incredibilă din cadrul clubului.
Meciul dintre Dinamo și CFR Cluj se va disputa duminică seară, de la ora 18:30, în cadrul etapei cu numărul 15 din Liga 1, pe stadionul din „Ștefan cel Mare”. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Înaintea acestei partide, Mircea Rednic a dezvăluit că baza sportivă de la Săftica devine din ce în ce mai săracă.
Antrenorul a dezvăluit că au dispărut aparate de fitness în valoare de peste 200 de mii de euro, iar baza sportivă de la Săftica a devenit un „sat fără câini”. Mircea Rednic susține, mai în glumă, mai în serios, că nici portar nu mai există la intrarea în complex.
„Nu credeam că Dinamo va ajunge în situația asta. Au dispărut aparate de fitness din sală, au plecat cu GPS, care au costat 200 de mii de euro, au plecat cu biciclete. Mașinile au fost vândute imediat. Nu au plecat cu mâna goală de la Dinamo.
Nici portar nu mai avem, intră cine vrea și cine nu vrea. Am trimis bodyguard-ul care se ocupă de teren să stea la poartă”, a spus Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă.
Înaintea acestei confruntări, Florin Prunea mizează pe Dinamo, deși „câinii” nu au mai câștigat un meci în campionat de la începutul lunii august (Dinamo – Academica Clinceni 3-1). Roș-albii au bifat deci 11 meciuri fără victorie în Liga 1.
„Eu sunt convins că Dinamo câștigă cu CFR Cluj. Văd ce se întâmplă în ultimele zile. O să vedeți, până și relația cu Sorescu, la cum a fost gestionată. O să vedeți cum o să joace Sorescu meciul ăsta cu CFR”, a spus Florin Prunea, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER