Mircea Rednic i-a luat pe Cesinha și Grigorie la Khazar Lankaran:** „Răduț era doar un bonus”

Așa cum ProSport a dezvăluit în ediția de ieri, Mircea Rednic a
venit la București să negocieze cu Dinu Gheorghe pentru
transferurile lui Cesinha, Ștefan Grigorie și Răduță. Primii doi
sunt ca și rezolvați.
Rednic a ajuns la un acord cu președintele Rapidului, Dinu
Gheorghe, pentru transferurile lui Cesinha și Ștefan Grigorie la
Khazar Lankaran. „Puriul” afirmă că s-a înțeles cu conducerea
clubului de sub Grant pentru împrumuturile celor doi jucători până
în vară la gruparea azeră. „Am discutat și aseară cu domnul Dinu
Gheorghe și ne-am cam înțeles pentru transferurile lui Cesinha și
Fane Grigorie. Sper ca în două-trei zile să se rezolve totul. La
ambii este vorba de împrumut pe șase luni cu opțiune de cumpărare”,
a declarat Mircea Rednic.

De asemenea, tehnicianul de la Lankaran a spus că transferul lui
Răduță a căzut, pentru că rapidiștii s-au răzgândit și vor să-i mai
acorde o șansă tânărului atacant. El va fi oprit pentru stagiul de
pregătire al Rapidului din Spania. „Transferul lui Răduță a căzut
pentru că Rapid vrea să-l țină. Oricum, eu pe Grigorie și pe
Cesinha i-am vrut neapărat, Răduță era doar un bonus”, a adăugat
Mircea Rednic.

96 de meciuri a evoluat Cesinha
în trei ani și jumătate la Rapid, marcând 16 goluri

72 de partide a jucat Grigorie
pentru Rapid în trei sezoane și jumătate, timp în care a marcat
nouă goluri

Publicat: 05 01. 2011, 00:23
Actualizat: 05 01. 2011, 00:39