Mircea Rednic îi suspectează de blat pe jucătorii care au retrogradat-o pe Dinamo! „Bă, ăștia nu au vrut! Să nu dai un șut pe poartă…?”
Mircea Rednic (60 de ani) nu este convins că jucătorii lui Dinamo au dat totul în meciurile de baraj cu Universitatea Cluj.
Dinamo a retrogradat la finalul sezonului trecut în urma jocurilor de baraj cu U Cluj, 0-2 și 1-1. Mircea Rednic, antrenor care în iarnă a fost înlocuit în mod surprinzător cu Flavius Stoican, spune că meciurile cu „șepcile roșii” l-au făcut să pună sub semnul întrebării integritatea elevilor lui Dusan Uhrin.
„Puriul” nu își explică altfel prestațiile modeste din finalul sezonului trecut, în contextul în care mulți jucători ai lui Dinamo și-au găsit deja angajamente în Liga 1.
Mircea Rednic îi suspectează de blat pe jucătorii care au retrogradat-o pe Dinamo
Fostul antrenor al lui Dinamo, Mircea Rednic, spune că jucătorii care au evoluat în barajul cu U Cluj nu i-au lăsat impresia că ar fi dat totul pentru echipă.
Tehnicianul înlocuit după ultimul meci din 2021 este de părere că fotbaliștii pe care i-a avut Dusan Uhrin la dispoziție ar fi trebuit să arate cu totul altfel în fața echipei care a terminat sezonul din Liga 2 pe ultima treaptă a podiumului.
„Ai avut meci cu echipa de pe locul 3 din Liga 2 și n-ai reușit să câștigi unul din ele. Sunt jucători care au retrogradat cu Dinamo, iar acum văd că și-au găsit echipă în prima Ligă. Deci ce să cred? Nu au valoare? Sau au valoare, dar nu au vrut să joace?
Păi ei nu au fost în stare să câștige cu U Cluj. Eu acum văd ca suporter: bă, ăștia nu au vrut. Habar n-am, nu vreau să acuz pe nimeni. Bă, dar să nu dai un șut pe poartă? Sau cu ăștia de la U Cluj, care n-au dat 3 pase?!”, a declarat Mircea Rednic pentru Digi Sport.