Mircea Rednic l-a dat afară, dar el poate fi primul „transfer” important al lui Dinamo! Fotbalistul venit de la o echipă de grupele Ligii Campionilor i-ar fi anunțat deja pe șefi decizia | EXCLUSIV
Mircea Rednic a vrut să scape cu orice chip de portarul bulgar Plamen Iliev, după greșelile grave din ultimele două etape de campionat. Antrenorul l-a trimis la echipa a doua și a anunțat că nu va mai miza pe serviciile acestuia, însă între timp cel dat afară a fost chiar Rednic.
Totuși, lucrurile au luat o întorsătură ciudată și portarul urmează să rămână la club odată cu revenirea lui Flavius Stoican la cârma echipei.
Iliev continuă la Dinamo!
Din informațiile ProSport, există șanse importante ca bulgarul Plamen Iliev să continue la Dinamo București, după plecarea lui Mircea Rednic, antrenorul care l-a dat afară. Fostul tehnician afirmase că Iliev și-ar fi dorit să părăsească echipa și că nu va mai face parte din lotul „câinilor”, mai ales că în partida de la Mioveni a comis o eroare gravă.
ProSport a aflat însă că Iliev a discutat cu conducerea și ar fi transmis că el nu vrea să plece de la Dinamo, acum că Mircea Rednic a fost îndepărtat. Bulgarul ar fi cerut să i se rezilieze inițial contractul pentru că simțea că nu era dorit de Rednic. Iliev a avut contract cu Luana, fiica fostului antrenor, dar a semnat cu cei de la Ludogoreț fără implicarea acesteia, iar de atunci relațiile cu familia au devenit foarte reci.
În plus, Iliev s-ar fi plâns șefilor că motivul pentru care a fost criticat nu era unul justificat: „El nu e genul de portar care să iasă de regulă pe centrări. De când a venit i s-a cerut de către staff să facă acest lucru mai des, deși stilul său e unul diferit. La 30 de ani, nu mai poți schimba modul în care aperi, mai ales când vine vorba de ieșirile pe centrări. Presiunea staff-ului pe acest subiect l-a făcut să greșească și cu Mioveni. A ascultat de sfatul antrenorilor și apoi i s-a pus tot lui în cârcâ”, afirmă sursele ProSport din interiorul vestiarului.
Ce l-a enervat pe Rednic
„Sunt supărat. Iliev e la a doua greșeală. Și meciul trecut la fel. Sunt reguli clare, care se învață la copii. La experiența lui, nu avea voie să iasă din poartă. Erau jucători care se luptau pentru minge, el nici nu a atins-o. Nu poți să faci greșeli d-astea. Îți bați joc de munca unei echipe. Chiar nu îl înțeleg”, a declarat Rednic după jocul cu CS Mioveni.
Iliev a comis două penalty-uri cu Chindia și CS Mioveni și asta l-a enervat teribil pe Rednic.