Mircea Rednic l-a luat în colimator pe Papură: „Este vorba de educație. Nu avea voie să facă asta”
Antrenorul Politehnicii Iași, Mircea Rednic, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă meciul din sferturile de finală ale Cupei României cu CSU Craiova, programat miercuri în Copou, prilej pentru a-l pune la respect pe colegul său Corneliu Papură.
Întrebat dacă va da mâna cu Corneliu Papură, Rednic a criticat atitudinea colegului său de pe banca Craiovei. ”Să zic, să nu zic… Haideți să văd spun. Eram la ultimul meci cu Marius (n.r. team-managerul Marius Onofraș), mergeam la interviuri. Veneau doi oameni spre mine. Nu i-am văzut bine, dar am citit că scria Craiova pe echipament. Am dat bună seara și nu au salutat. Unul dintre ei era Papură. Marius mi-a spus: Nu era Papură? Eu am salutat, nu mi-a răspuns, treaba lui! Este vorba de educație. Și nu avea voie să facă asta (n.r. Să spună despre cei de la Mediaș că sunt clovni). El abia a început să antreneze. Trebuie să fie respect între noi”.
Nu sunt favorite în Cupă
„În primul rând l-am adus pe Denis (n.r. Denis Rusu), să vedeți că avem portar, da? La ultimul meci cu Craiova nu am avut portar”, a spus la început Mircea Rednic, făcând referire la Ștefan Târnovanu, care a încasat cinci goluri de la Craiova.
Apoi, tehnicianul Iașiului a subliniat că în Cupa României nu există echipe favorite, amintind de eliminarea suferită de Dinamo în fața lui Csikzereda, când dânsul era pe banca ”câinilor”.
”E un meci de Cupă, la experiența mea nu există favorită. Am pățit-o și eu când eram la Dinamo, cu Csikzereda, Viitorul anul acesta cu Sănătatea, deci nu există favorită în Cupă. Meciurile de Cupă sunt interesante, frumoase și întotdeauna există surprize. Sper ca și noi să facem o surpriză frumoasă mâine”, a spus Redic, care le-a transmis jucătorilor să repete debutul reprizei secunde a duelului din sezonul regulat cu Craiova, când ieșenii au marcat două goluri: ”Jucăm cu Craiova, cea mai în formă echipă, au un lot foarte bun, au un moral foarte bun. Am mai jucat cu ei. Am avut o primă repriză proastă, dar le-am dat jucătorilor și am analizat repriza a doua, când am avut revenire frumoasă, cu goluri frumoase, cu presiune, cu speranțe pentru public. Le-am spus să facem ce am făcut în a doua repriză. Avem șansa noastră și ne-o vom juca. Sperăm să mergem în semifinalele Cupei României, ar fi excepțional”.
Rednic nu va menja jucătorii pentru meciul cu Dinamo, din campionat, dar a anunțat câteva surprize în echipă. Singurii absenți vor fi Mihalache și Bădic.
”Ne așteaptă un meci foarte greu, Craiova este o echipă foarte bună, dar avem șansa noastră. Jucăm acasă, avem suporterii de partea noastră și sper să facem un meci mare”, a spus și portarul Denis Rusu.