După ce a împrumutat clubul cu peste 100.000 de euro pentru plata unor datorii și achitarea unor salarii restante, antrenorul Mircea Rednic a făcut un nou gest pentru Poli Iași.
Tehnicianul a utilat sala de forță cu aparatură de ultimă generație, suma totală fiind de aproximativ 18.000 de euro. Rednic le-a transmis oficialilor ieșeni că va achita jumătate din sumă, Poli urmând să achite diferența de bani pentru achiziționarea aparaturii.
”Această sală funcționează de mai mult timp. A fost prima dată dotată cu ani mulți în urmă. Câteva dintre aparatele care erau în stare bună de funcționare au fost mutate la sala de la Stadionul Tineretului pentru a crea condiții optime de pregătire și pentru juniori. Aici, dotarea a fost posibilă grație relațiilor pe care le are antrenorul Mircea Rednic.
Am obținut un preț foarte bun, o reducere de 50%, chiar și tehnicianul nostru a contribuit pentru achiziționarea acestora. Acum pot spune că avem cam tot ce ne trebuie din acest punct de vedere”, a declarat preparatorul fizic al Politehnicii Iași, Cezar Honceriu.
Forțat de problemele financiare de la Politehnica Iași, antrenorul Mircea Rednic ar putea fi nevoit să bage din nou adânc mâna în buzunar. Așa cum a mai făcut-o la Iași, la scurt timp după instalare. Rednic a împrumutat deja clubul cu peste 100.000 de euro și este posibil să o facă din nou, dacă oficialii din Copou nu vor găsi bani pentru a le achita jucătorilor salariile pe luna ianuarie. Fotbaliștii Politehnicii Iași nu au primit încă niciun salariu pe acest an, ba chiar încă mai sunt câteva restanțe la unii jucători și pe luna decembrie. ”Din păcate, nu avem bani acum să le dăm primul salariu la jucători. Acum încerc să închid luna decembrie. Mai sunt câteva restanțe și închidem decembrie. Și rămânem cu luna ianuarie. Eu sper ca la începutul lui martie să le achităm primul salariu pe acest an la jucători”, a declarat președintele Ciprian Paraschiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER