Fostul arbitru internațional continuă seria atacurilor la adresa lui Mircea Sandu, atacuri condimentate de multe ori cu aspecte ironice. Prezent în studioul unei televiziuni din Târgoviște, locul unde ar putea fi învestit în vară ca președinte al unui club de fotbal, Crăciunescu și-a exprimat încă o dată opinia că Mircea Sandu este principalul vinovat pentru situația în care a ajuns fotbalul românesc, de la selecționatele de juniori până la echipa de seniori.
„Săptămâna trecută, naționala de juniori care se anunța cea mai talentată a pierdut toate meciurile din calificările la Europene. 1-3 cu Portugalia, 0-3 cu Ungaria și 0-2 cu Grecia, per total trei meciuri jucate, trei înfrângeri. Cam aici stă fotbalul românesc… Asta este performanța la nivel juvenil, ăsta este rezultatul muncii lui Mircea Sandu. Ne mai punem întrebări de ce nu avem rezultate în cupele europene, de ce echipa de seniori nu se califică nicăieri etc”. Crăciunescu a avut și cuvinte bune despre actualul șef al FRF, referindu-se însă la .. sistemul electoral al forului național !
„Singurul domeniu performant pe care îl recunosc este cel electoral. Este cel mai performant sistem electoral din lume, unul care nu poate da greș niciodată, indiferent de numele contracandidaților lui Mircea Sandu. Eu nu contest votul oamenilor, dar știu cam ce se petrece acolo.”
Articol publicat de Ionuț MARIN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER