Marius Șumudică este anchetat de Comisia de Disciplină a FRF pentru că ar fi pariat pe meciuri de Liga 1, pe partide din cupele europene și pe meciuri ale naționalelor de juniori ale României.
Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, consideră că acest caz nu este unul solid și spune că dacă s-ar fi aflat în locul antrenorului Astrei ar fi dat Federația în judecată pentru defăimare.
„Eu, dacă aș fi Șumudică, mâine dau în judecată Federația și câștig! Pentru defăimare”, a declarat Mircea Sandu la ProSport LIVE.
Șumudică pare însă să se fi împăcat cu ideea că nu va scăpa nesancționat. Constantin Zotta a mărturisit la DolceSport că a fost sunat de tehnicianul giurgiuvenilor, iar acesta i-a spus că se așteaptă să fie pedepsit în acest caz.
„Șumi m-a sunat, mi-a spus că sigur îl suspendă, că n-are cum să scape”, a declarat Zotta.
Emisiunea va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la 10:00, iar Costin Ștucan și invitații săi vor discuta liber și fără menajamente despre cele mai arzătoare subiecte din sportul românesc.
ProSport LIVE este un format unic în peisajul media autohton, iar cititorii ProSport vor putea să contribuie în timp real la realizarea emisiunii.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până vineri, de la 10:00, pe www.prosport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER