Președintele FRF aseamănă situația lui Dorel Stoica cu cea a lui Ionel Danciulescu, jucătorul căruia i-a fost reziliat contractul pentru o clauza contractuală.
„Cazul Dorel Stoica îmi aduce aminte de cel al lui Dănciulescu cu Hercules, că i-am văzut contractul. Avea 300 de mii de euro salariu pe primul an și 400 mii dacă echipa promovează. Dar Hercules avea posibilitatea să rezilieze contractul unilateral între sezoane, dacă plătește 30 de mii de euro brut! Nu știu cum de a putut Dănciulescu semna așa ceva! La fel și la Dorel Stoica. Dacă Dorel Stoica a semnat acel act că dă un milion de euro dacă semnează în țară, atunci să plătească!”, a spus Mircea Sandu la emisiunea Fanatik Show de la DigiSport.
Dorel Stoica a venit la Steaua la mijlocul lunii iunie din postura de jucător liber de contract după ce și-a reziliat acordul cu formația Al-Ettifaq, la care a evoluat în returul sezonului trecut. Oficialii olteni susțin însă că Stoica se află în continuare sub contract cu Universitatea deoarece fundașul a fost doar împrumutat la Al-Ettifaq.
Conducerea Universității Craiova a dat publicității o convenție semnată în 27 decembrie 2009 cu jucătorul Dorel Stoica, prin care acesta poate juca liber în străinătate, însă dacă semnează cu o echipă din România până în 2013, trebuie să plătească despăgubiri de 999.000 de euro. Conform convenției, Stoica trebuie să plătească despăgubirile în termen de cinci zile de la data legitimării la noul club. Actul semnat în trei exemplare a fost înregistrat la LPF în data de 03.02.2010.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER