„Mircea Sandu este un om mincinos, hain, dușmănos!”** VARIANTĂ‚ ȘOC oferită de Iancu: ce înseamnă de fapt cele două milioane de euro


ProSport a publicat în ediția tipărită de astăzi acuzele fără
precedent lansate de Mircea Sandu la adresa lui Marian Iancu, iar
fotbalul românesc se află în pragul unui nou cutremur.

Marian Iancu a negat toate acuzațiile aduse de Gigi Becali și de
Mircea Sandu, declarând că nu au existat discuții între el și
președintele CCA, Vasile Avram.

„Mircea Sandu a intrat în panică și a încercat să
deturneze atenția de la acțiunile sale.

Vis-a-vis de discuția dintre Gigi Becali și Vasile Avram, nu este
vorba despre mine, eu nu m-am mai văzut cu niciun oficial. Cu
Vasile Avram nu m-am mai întâlnit de 2-3 ani. Nu mă vizează pe mine
nici declarația președintelui, nici a lui Gigi”, a spus
Iancu.

„Mă
gândesc numai la Timișoara”

Finanțatorul bănățenilor refuză să răspundă atacurilor aduse de
președintele FRF, singurul lucru care îl interesează pe Iancu, în
acest moment, fiind licențierea clubului Poli Timișoara.

„Nu vreau să dau mare importanță acestui subiect, mă
preocupă ce se întâmplă cu licențierea Timișoareai. Vom vedea ce
spune CEx, vom vedea ce spune Lausanne-ul, asta contează pentru
mine. Poate voi rămâne acționar, la liga a doua, a treia, vom
vedea. Noi am luat licența. UEFA a spus că divizarea a fost
legală.

Să fiu persona non-grata nu are importanță pentru mine,
Sandu este un om hain, dușmănos. Vreau să lase Timișoara în pace.
Este un administrator incompetent, nu a adus nimic fotbalului
românesc cât a stat în fruntea Federației. Oțelul nu merita să
câștige campionatul, a fost o victorie care nu s-a jucat pe
teren.
Cele
două milioane sunt doar un semn care să atenționeze asupra sumei
care trebuia achitată pentru a câștiga
campionatul.


Nu există asemenea „alianțe” în concepția mea, am pierdut două
finale de cupă, două campionate, nu am recurs niciodată la astfel
de practici. Când vom fi în Liga 1 din nou, vom da votul nostru lui
Mitică Dragomir.

Sandu instigă la nerespectarea regulamentelor. Este un mincinos, a
pus și pune în continuare în pericol funcționarea FRF. Lipsa de
performanță a fotbalului românesc, din ultimii 16-18 ani, se
datorează tot lui Mircea Sandu”, a declarat Marian Iancu
la Sport.ro.

Publicat: 05 07. 2011, 17:48
Actualizat: 05 07. 2011, 17:56