Mircea Sandu: „FRF nu se va implica în cazul Iancu – Pițurcă”
Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a
declarat că instituția pe care o conduce nu se va implica în niciun
fel în cazul jignirilor reciproce dintre președintele FC Timișoara,
Marian Iancu, și managerul general al Universității Craiova, Victor
Pițurcă.
„Aceste lucruri se judecă la ligă și nu la federație. În momentul
când s-au cedat drepturile de judecată către Liga, ei și-au
înființat propria instanță și acolo se judecă. Federația nu mai are
nicio treabă. Federația judecă dacă se ceartă cel de la Botoșani cu
cel din Galați să spunem. FRF nu se poate implica în niciun fel în
acest caz”, a spus Mircea Sandu.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru
Dragomir, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că jignirile pe
care și le-au adresat Victor Pițurcă și Marian Iancu intră sub
incidența comisiilor disciplinare ale LPF.
„Eu nu sunt nici procuror și nici anchetator. Jignirile lor intră
sub incidența comisiilor disciplinare ale LPF. Nu sunt profesorul
sau educatorul lor. Deocamdată nu a făcut nimeni memoriu la Ligă,
iar Comisia de Disciplină nu e obligatoriu să se autosesizeze. O să
vedem ce o să fie”, a spus Dragomir.
Întrebat dacă Pițurcă și Iancu merită sancțiuni dure din partea
Comisiei de Disciplină, Dragomir a răspuns: „Nu pot să spun eu ce
sancțiuni merită. Nu răspund la întrebarea asta. Articol în
regulament există pentru jigniri, iar cea mai dură sancțiune este
«persona non grata». Dar e greu să se ajungă să fie declarat cineva
«persona non grata» în fotbalul românesc”.
Iancu și Pițurcă se atacă public de câteva zile, scandalul
dintre cei doi culminând cu un dialog jignitor pe care l-au avut,
marți seară, prin telefon, într-o emisiune TV. Oficialul FC
Timișoara l-a făcut pe Pițurcă „homosexual”, iar fostul selecționer
a spus despre Iancu că este „garoi”, „țigan” și „magraon”.
Înaintea începerii ediției 2010-2011 a Ligii I, Comitetul de
Urgență al Federației Române de Fotbal (FRF) a decis monitorizarea
persoanelor care recidivează cu declarații jignitoare sau
calomnioase, urmând ca aceastea să fie excluse din activitatea
fotbalistică sau să fie declarate „persona non grata”.
„În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Statutul FRF,
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal:
1. Ia act de declarațiile jignitoare și calomnioase făcute de
oficiali ai cluburilor, de finanțatori sau de persoane a căror
apartenență la anumite cluburi este de notorietate, la adresa altor
oficiali;
2. Constată faptul că aceste declarații aduc grave prejudicii
imaginii fotbalului și că ele au devenit un fenomen cronic, care
alterează esențial climatul de sportivitate și fair-play;
Dată fiind gravitatea acestui fenomen, pentru contracararea sa
fermă, începând cu data de 7 iulie 2010, se aprobă aplicarea
următoarelor măsuri:
a) Supravegherea operativă a activității Comisiilor de Disciplină
ale FRF și LPF, pentru a urmări modul în care acestea aplică
sancțiuni disciplinare persoanelor care jignesc sau
calomniază.
b) Monitorizarea persoanelor care au recidivat în declarații
jignitoare sau calomnioase, în scopul ca acestea să suporte cele
mai grave sancțiuni ce pot fi aplicate, respectiv, excluderea din
activitatea fotbalistică sau declararea «persona non grata»”, se
menționa într-un comunicat al Federației Române de Fotbal din 8
iulie.
Sursa: Mediafax