Mircea Sandu nu știe nimic despre eventuala excludere a lui Prunea din structurile UEFA

Președintele Mircea Sandu a declarat că mandatul de doi ani al Comisiei HatTrick din care făcea parte Florin Prunea s-a încheiat, dar a menționat că fostul director de relații internaționale se află din nou pe lista cu propuneri a FRF înaintată acum o lună la UEFA.

Sandu a adăugat că deocamdată nu a primit răspuns din partea UEFA la propunerile FRF. "Noi n-am primit nicio adresă din partea UEFA prin care să ni se comunice că domnul Prunea a fost exclus din structurile UEFA. Dacă există o astfel de informare, poate UEFA a făcut-o direct domnului Prunea, dar la federație nu a sosit nimic în acest sens. Oricum, componența comisiei Hat-Trick se schimbă o dată la doi ani, iar acum trebuie să se schimbe. Noi am trimis acum o lună propunerile noastre, iar domnul Prunea este pe această listă. Dar încă n-am primit niciun răspuns de la UEFA la propunerile noastre", a explicat Mircea Sandu.

Președintele a precizat că Federația Română de Fotbal nu a comunicat UEFA faptul că Florin Prunea a fost trimis în judecată într-un dosar de corupție. "Federația nu a trimis nicio adresă la UEFA prin care să comunice faptul că Florin Prunea este anchetat într-un dosar de corupție. Dar cei de la UEFA sunt foarte informați și sunt la curent tot ceea ce se întâmplă la noi, dar și în alte țări. Colaborează cu o agenție care acoperă toate țările din Europa și primesc informații despre tot. Cred că sunt mai informați și decât noi în anumite cazuri", a subliniat Sandu.

Comitetul de Urgență al FRF a pus în aplicare la 3 iulie decizia Comitetului Executiv din 22 iunie de a-l suspenda din funcție pe directorul de Relații Internaționale al federației, Florin Prunea. În cadrul ședinței din 22 iunie, Comitetul Executiv hotărâse ca în situația în care Florin Prunea este trimis în judecată, contractul individual de muncă al acestuia încheiat cu FRF să fie suspendat în conformitate cu dispozițiile codului muncii.

Florin Prunea, director de Relații Internaționale în cadrul Federației Române de Fotbal, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, fiind implicat alături de Gheorghe Constantin, fost președinte al CCA, Liviu Făcăleață, director general al SC Pic, Cornel Penescu, acționar majoritar la FC Argeș Pitești și Cristian Libertatu, fost director al OJPC Argeș în cazul corupției din arbitrajul românesc.

sursa: MEDIAFAX

Publicat: 10 07. 2009, 13:43
Actualizat: 10 07. 2009, 13:48