„Mircea, sună-mă!”

Cu biletele de Cupa UEFA deja rezervate, Dinamo nu mai are decât un singur obiectiv în acest final de campionat: o dublă victorie cu Rapid și Steaua.

Cristi Borcea a făcut apel la orgoliul lui Lobonț și compania pentru răpunerea rivalilor din Giulești și Ghencea. Ambiția nemăsurată a jucătorilor nu pare însă de-ajuns.

Campioana va avea nevoie de priceperea a doi tehnicieni la cele două „șocuri” din Liga I. Actualul antrenor, Cornel Țălnar, și viitorul tehnician, Mircea Rednic, își vor uni forțele pentru a-l readuce pe Borcea lângă echipă.

Șeful roș-albilor a precizat deja că nu va mai discuta cu fotbaliștii până „haita” nu va bate pe Rapid și pe Steaua.

Un singur mijlocaș defensiv

Așadar, Țălnar și Rednic vor pregăti împreună derby-urile. „Puriul” va lua loc în tribună la cele două partide și nu este exclus să ofere, telefonic, indicații echipei.

„Țânțarul” nu este deranjat de intenția lui Rednic, lucru confirmat ieri chiar de el. „Până acum, nu am vorbit cu Mircea. Dar, dacă îmi va da vreun telefon, vom colabora, de ce nu? Doar e spre binele lui Dinamo!”, a spus Țălnar.

Acesta nu se află la prima experiență de acest gen, în trecut consultându-se și cu Dinu la alcătuirea echipei în vremea în care „Mister” era director tehnic. Din câte se pare, Țălnar a pregătit meciul de azi, cu Urziceniul, pe cartea atacului, tehnicianul intenționând să folosească un singur mijlocaș defensiv, pe Mărgăritescu.

În atac, vor face pereche Bratu și Dănciulescu, în ceea ce se vrea un fel de repetiție generală pentru întâlnirile de foc cu Rapid și, mai ales, cu Steaua.

„Puriul“ abia așteaptă

La înțelegerea inițială cu acționarii dinamoviști, Mircea Rednic a pus o condiție inedită: să se implice în pregătirea derby-urilor cu Rapid și Steaua. Disponibilitatea lui Țălnar la dialog face ca dorința „Puriului“ să fie ca și realizată.

mii de dolari va primi fiecare „câine” dacă Dinamo se califică în Cupa UEFA de pe poziția a treia a clasamentului Ligii I

Publicat: 19 04. 2008, 21:52
Actualizat: 19 04. 2008, 21:59