Mirel Rădoi îl „înțeapă” din nou pe Becali: „A pierdut campionatul pentru că s-a lăcomit la două milioane de euro!” Jucătorul cu care FCSB ar fi câștigat titlul: „Nu trebuia să-l dea”
Mirel Rădoi l-a înțepat din nou pe Gigi Becali și l-a acuzat pe finanțatorul FCSB pentru pierderea titlului în sezonul proaspăt încheiat. În opinia fostului căpitan din Ghencea, Becali a făcut o mare greșeală în momentul în care a acceptat să se despartă foarte ușor de Jugurtha Hamroun, preferând banii în locul performanței.
Întrebat despre motivele care au dus la pierderea titlului de campioană, fostul antrenor de la FCSB a nominalizat plecarea lui Jugurtha Hamroun în Qatar chiar înaintea startului sezonulu, susținând că roș-albaștrii ar fi câștigat campionatul dacă l-ar fi avut în teren pe mijlocașul ofensiv algerian: „FCSB a pierdut campionatul pentru că s-a lăcomit la două milioane de euro. Nu trebuia să îl dea pe Hamroun. E un jucător foarte bun”, a spus Rădoi, la Digi Sport.
Jugurtha Hamroun a fost unul dintre primele transferuri ale lui Rădoi la FCSB, în 2015, când vicecampioana a plătit 200.000 de euro Oțelului în schimbul mijlocașului ofensiv. După un prim sezon bun în roș-albastru, Hamroun a fost mai întâi împrumutat la Al Sadd, pentru un milion de euro, iar în această vară qatarezii au decis să-l cumpere definitiv și să mai plătească încă un milion de euro, algerianul impresionând prin două goluri decisive, în finala Cupei Emirului și în finala Cupei Coroanei Prințului.