Mirel Rădoi, viitorul antrenor al Craiovei? Anunțul făcut de Răzvan Burleanu: „Răspunsul e simplu”
Mirel Rădoi s-ar afla în pole-position pentru a prelua Craiova, după debarcarea lui Devis Mangia, însă președintele FRF, Răzvan Burleanu, susține că selecționerul naționalei U21 nu va abandona proiectul de la tineret.
Președintele FRF spune că Rădoi nu va ajunge prea curând la Craiova: „Cornel Papură are în fața lui o perspectivă foarte frumoasă. Poate să-și ducă echipa, de pe banca tehnică, în cupele europene. Asta e miza Craiovei. Despre altceva nu pot să comentez. Răspunsul e simplu: nu (n.r întrebat dacă Rădoi pleacă la Craiova).
În momentul în care l-am prezentat pe Mirel Rădoi, am specificat că el nu va rămâne doar pentru campania aflată în curs, ci și pentru următoarea campanie, care va începe în această toamnă. Atât Mirel Rădoi, cât și eu, ne dorim să continuăm în această formulă. N-am simțit nevoia să vorbesc cu Mirel. Noi am fi continuat cu Mirel Rădoi și dacă nu se califica la Campionatul European. Daniel Isăilă a trebuit să plătească o anumită sumă de bani pentru a plăti. Toți antrenorii au clauze de reziliere”, a spus Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferințe de presă, după Comitetul Executiv al FRF.
În toamnă, naționala U21 începe preliminariile pentru EURO 2021. România a fost repartizată în Grupa 8, alături de Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta. Turneul final este găzduit de Slovenia și Ungaria. Startul preliminariilor se va da pe 18-20 martie 2019, urmând ca ultimele meciuri din grupa preliminară să se joace în intervalul 5-13 octombrie 2020.