Miriuță a confirmat că este ca și instalat la CFR Cluj: „Am rezolvat 99%. O să rămân mult și bine aici”
Antrenorul care a făcut din Ceahlăul revelația acestui sezon, Vasile Miriuță, spune că acordul său cu CFR Cluj este rezolvat în proporție de 90 la sută. Tehnicianul a pronunțat și două nume de jucători pe care și i-ar dori sub comandă la formația ardeleană.
„Am primit oferta și am zis că prima oară trebuie să îmi informez șeful. L-am întrebat pe domnul Ștefan, mi-a dat voie să mă duc la discuții și m-am dus. L-am informat apoi pe domnul Ștefan de condiții și i-am spus că dacă vrea să rămân, rămân. În momentul ăsta, 99 la sută, cam totul este rezolvat cu CFR Cluj. Nu știu dacă vor ajunge jucători de la Ceahlăul la CFR Cluj. Astea se rezolvă între șefi. Eu mi-aș dori, am discutat despre Monroy. Este un jucător foarte bun, pe care mi l-aș dori sub comandă. Un alt fotbalist pe care l-aș vrea este Andrei Marc, un tânăr foarte bun.
Banii nu au contat în alegerea mea, deși voi avea un contract mai bun. Motivația mea a fost că se dorește mare performanță aici. Voi sta mult și bine la CFR Cluj, deși unii nu îmi dau prea multe zile aici. Dacă nu voi câștiga titlul la anul, mă voi cere singur afară. Am mai avut o ofertă din Ungaria, de la Gyor, locul 3 în Ungaria. Anul trecut au luat campionatul și acum antrenorul lor s-a dus la naționala maghiară”, a spus Miriuță la DigiSport.