Miriuță a făcut show la finalul meciului cu Concordia: „Ne-am dat șapte goluri. O să le spun să își îmbrățișeze nevestele acasă și pe teren să joace fotbal”. Buffon din „Groapă” a fost apărat de antrenorul dinamovist
Antrenorul echipei Dinamo, Vasile Miriuță, a declarat, luni, după succesul obținut, cu scorul de 4-3, în fața Concordiei Chiajna, că nu are ce să îi reproșeze lui Laurențiu Brănescu, pe care tehnicianul îl aseamănă cu marele portar italian Gianluigi Buffon.
„Ne-am dat șapte goluri”, a glumit Vasile Miriuță, la finalul partidei. „Nu doresc nimănui să trăiască așa ceva. Nu i-am reproșat nimic lui «Gigi Buffon», pentru că așa îi zic eu lui Brănescu. La al treilea gol, jucătorii noștri încă se îmbrățișau. O să le spun să își îmbrățișeze nevestele acasă și pe teren să joace fotbal”, a adăugat antrenorul dinamovist, la Digi Sport.
Miriuță l-a felicitat, apoi, pe Gabriel Torje pentru golul marcat chiar la primul meci după revenirea la formația din Șoseaua Ștefan cel Mare. Antrenorul în vârstă 49 de ani a avut cuvinte frumoase și la adresa atacantului Daniel Popa, readus în această iarnă la echipă, după împrumutul la FC Botoșani. Popa a înscris și el luni și a ajuns la două goluri în ultimele două partide.
„Mă bucur pentru Gabi (n.r. Torje), s-a pregătit foarte bine, toți jucătorii au jucat admirabil astăzi. Daniel este un băiat minunat, muncește foarte mult și sper să dea goluri în continuare. Eu am ținut foarte mult să revină de la Botoșani”, a mai spus Miriuță.
Vasile Miriuță s-a referit și la Sergiu Hanca, doar rezervă la Chiajna după evoluția nesatisfăcătoare din prima etapă: „Eu sunt antrenorul, eu decid cine joacă. Important este să intrăm în play-off și vor avea toți șanse să joace”.
Dinamo București a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 4-3 (0-0), echipa Concordia Chiajna, în etapa a 24-a din Liga 1, iar în urma acestui succes formația pregătită de Vasile Miriuță a urcat pe loc de play-off.