Miriuță: „Am controlat jocul din primul până în ultimul minut”. Antrenorul CFR-ului nu mai speră la titlu și spune ce i-a lipsit în acest sezon: „Dacă îi aveam pe ei, acum eram peste Steaua”

Vasile Miriuță consideră că echipa sa a dominat de la un capăt la celălalt meciul pe care l-a terminat la egalitate cu FCSB, 0-0 în Gruia, și spune că cele șase puncte de penalizare cu care a plecat la drum au împiedicat CFR-ul să se bată cu șanse reale la titlu.

Antrenorul din Gruia spune că titlul din Liga 1 nu e un obiectiv pentru echipa sa, preferând să ia meciurile rând pe rând: „Dacă ne uităm per ansamblu, pot să zic că e un rezultat echitabil, chiar dacă am făcut o primă repriză foarte bună. În a doua repriză, la fel, am controlat jocul, l-am blocat pe Denis Alibec. Per total, am controlat jocul din primul până în ultimul minut. Am zis că trebuie să câștigăm astăzi, cu trei puncte eram mai aproape, dar nu titlul era obiectivul nostru. Trebuie să ne concentrăm asupra jocurilor pe care le mai avem, începând cu cel de la Astra”, a spus Miriuță, la Digi Sport.

Doriți cu insistență de FCSB, Ionuț Larie și Ciprian Deac sunt aproape de rămânerea la Cluj, iar Miriuță a evidențiat importanța celor doi fotbaliști, dar și lipsa jucătorilor plecați la începutul campionatului: „Larie și Deac Sunt doi jucători foarte buni, cu mare experiență, doi jucători minunați, cu caractere formidabile. Eu sper, cu noul patron, să facem o echipă foarte bună și să ne batem la titlu. Ne-au lipsit cele șase puncte și Petrucci, Jakolis și Lopez. Dacă îi aveam pe cei trei jucători, Petrucci, Jakolis și Cristian Lopez, acum eram în fața Stelei”, a completat antrenorul clujenilor.

Publicat: 17 04. 2017, 22:56
Actualizat: 18 04. 2017, 00:04