Miriuță, anunț important înaintea meciului de totul sau nimic: „Vor fi la Chiajna!” Ironia antrenorului din Ștefan cel Mare când a fost întrebat despre FCSB – Lazio

Vasile Miriuță a anunțat, sâmbătă dimineață, că se va baza pe Antun Palic și Gabi Torje în meciul de luni, cu Concordia Chiajna, decisiv pentru șansele la play-off.

Reveniți la începutul acestei luni în Ștefan cel Mare, Palic și Torje sunt puțin în urmă cu pregătirea fizică și nu au putut fi folosiți în egalul cu CS U Craiova (2-2), dar Miriuță e mulțumit de modul în care cei doi mijlocași s-au antrenat în ultimele zile, motiv pentru care i-a inclus pe ambii în lotul pe care-l va deplasa în Ilfov pentru meciul de luni seară: „Torje și Palic sunt foarte bine amândoi, chiar s-au pregătit foarte bine. Vor fi la Chiajna”, a spus tehnicianul de 52 de ani, într-o conferință de presă.

Fost antrenor al Concordiei, Miriuță nu se teme de meciul de luni și continuă războiul de la distanță cu FCSB: „Nu mă tem de nimeni de la Chiajna. Noi să jucăm bine și atunci sunt sigur că nu vor fi probleme. Meciul cu Chiajna e cel mai important, este primul. Deocamdată nu mă gândesc la derby. Să batem Chiajna și atunci putem vorbi și de derby, așa e normal. Am alte treburi mai importante! Nu mă voi uita la Steaua – Lazio”, a mai declarat antrenorul din Ștefan cel Mare.

Concordia Chiajna – Dinamo se joacă luni, la Chiajna, în etapa a 24-a a sezonului regular din Liga 1. Înaintea meciului, Dinamo e pe loc de play-out, cu 35 de puncte, la egalitate cu Viitorul, iar ilfovenii ocupă poziția a 11-a, cu 24 de puncte.

Publicat: 10 02. 2018, 11:57
Actualizat: 10 02. 2018, 11:58