Miriuță caută prima victorie în Gruia: „Batem sigur Petrolul”. Tehnicianul CFR-ului despre interesul Stelei pentru Felgueiras: „Nu cred că și-l permit”

  • Vasile Miriuță „garantează” că CFR Cluj o va învinge pe Petrolul în meciul ce se va disputa în Gruia, duminică, de la ora 21:00.
  • Tehnicianul anunță că i-a fost mai ușor să pregătească meciul contra echipei ploieștene odată cu rezolvarea unora dintre problemele financiare
  • Felgueiras este urmărit de Steaua, însă Miriuță nu știe dacă fosta și posibila campioană a României și-l permite pe portarul CFR-ului

CFR joacă duminică seara în Gruia cu Petrolul, de la ora 21:00, iar Vasile Miriuță caută prima victorie în fața fanilor. Cu el la timonă, Clujul a remizat acasă cu FC Vaslui (0-0) și a pierdut cu Steaua (0-1) și Universitatea Cluj (0-1). De notat că ultima dată când Lucescu junior a evoluat în Gruia a bătut cu 5-0, meci după care Jorge Costa a fost demis, în aprilie 2012.

„Niciodată când sunt eu la această echipă nu vom pierde cu un asemenea scor. Duminică vă garantez că vom învinge și vom face totul pentru asta. Nu am bătut acasă în acest an și ar fi timpul să o facem. Pe lângă Mutu, Petrolul are și alți jucători de valoare care poate să îi ia locul.”, a spus Miriuță.

„E altă atmosferă la echipă”

Antrenorul a vorbit și despre problemele cu care se confruntă clubul, acesta fiind foarte aproape să nu își depună dosarul pentru licențiere din cauza problemelor financiare cu care se confruntă Paszkany.

„Contează că s-au rezolvat unele din probleme la CFR, din cele cu banii și mai ales cu licența. Mi-a fost mai ușor să pregătesc meciul cu Petrolul”, a mai declarat tehnicianul clujenilor, care a vorbit și despre interesul Stelei pentru Felgueiras. „Nu știu dacă Steaua și-l poate permite, este un portar bun și de valoare. Dar, pentru prețul corect, orice jucător în lumea asta e de vânzare.”, a conchis Miriuță.

Antrenorul clujenilor nu poate conta duminică seara pe Rada (suspendat), Muniru și Maah (accidentați).

Meciul poate fi urmărit în format LIVE-TEXT pe www.prosport.ro

Publicat: 05 04. 2014, 09:20
Actualizat: 05 04. 2014, 09:23