Miriuță, după ce a învins campioana: „În clasamentul meu, acasă, suntem pe primul loc!”
CFR Cluj a câștigat, joi, scor 2-1, meciul jucat la Giurgiu cu Astra, campioana României, în etapa a 18-a din Liga 1, iar antrenorul Vasile Miriuță a declarat, la final, că obiectivul echipei pentru această partidă a fost victoria, nu spectacolul.
În urma acestui succes, CFR Cluj a acumulat 29 de puncte, la egalitate de puncte cu Dinamo și la cinci puncte de liderul Steaua. Clujenii ar fi fost în acest moment lideri în Liga I, fără penalizarea de șase puncte primită la începutul sezonului. De partea cealaltă, formația campioană rămâne pe locul 10, cu 20 de puncte, la nouă puncte de primul loc care asigură prezența în play-off, ocupat de Dinamo. Miriuță susține că, în clasamentul său personal, CFR este lider, chiar dacă în realitate se află pe locul cinci, din cauza depunctării de la începutul sezonului.
„N-am vrut să facem spectacol azi, am vrut să câștigăm. La Cluj am făcut spectacol. Este normal că avem un regret că nu suntem pe primul loc. Am făcut 35 de puncte… Suntem pe primul loc! În clasamentul meu, acasă, suntem pe primul loc. Important este că ne-am distanțat de urmăritoarele noastre. Respirăm un pic, ne așteaptă un meci greu la Timișoara. Ar fi păcat să nu terminăm acolo sus.
Problemele sunt că nu putem juca în cupele europene. Alte probleme nu avem. Banii sunt la zi. E un pic supărător, dar acești jucători, după acest campionat, vor pleca la echipe mai mari. Avem jucători buni care pot face pasul la o echipă mai mare. Formăm un grup bun, suntem o familie. Important e să ne facem treaba cât mai bine. Sunt aici, am început o muncă, mă simt foarte bine. Îmi doresc să rămân cât mai mult la CFR.
Important pentru Astra este acum să se califice în primăvara europeană. Au un antrenor care îi motivează foarte bine”, a spus Vasile Miriuță, antrenorul CFR-ului, după meci, la DigiSport.