Vasile Miriuță, antrenorul clubului din Gruia, și-a felicitat jucătorii pentru prestațiile din ultima perioadă. Tehnicianul a ținut de asemenea să-l consoleze pe Sergiu Negruț, tânărul fotbalist care a ratat un penalty contra Brașovului.
„Am avut un start nu prea reușit. Ne-am revenit pe la mijloc, în ultimele 8 meciuri. Important este că am făcut multe puncte în aceste partide. Vom trage linie la final. Băieții au valoare, determinare, țin să-i felicit. Important e că echipa joacă în ultimul timp, asta ne dă încredere pentru viitor.
Negruț are valoare, se mai întâmplă să ratezi penalty-uri. E un jucător serios, de viitor, trebuie să avem grijă de el. Ne dorim să ajungem în Europa, chiar dacă nu acesta nu este un obiectiv. Nu-mi doresc ca Dinamo să fie exclusă din Europa, dar vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Vasile Miriuță la Dolce Sport.
Antrenorul clujenilor nu a vrut să facă previziuni în ceea ce privește jucătorii pe care îi antrenează. Totodată, Miriuță și-a felicitat adversarii, despre care a spus că merită să rămână în Liga 1 la finalul acestui sezon. „Nu știu ce se va întâmpla din vară. Vom vedea pe ce jucători ne vom baza. Îmi doresc ca Rada și Maftei să rămână, pentru care tinerii să crească lângă ei. Brașovul merită să rămână în Liga 1. E o echipă cu tradiție și îmi doresc să rămână în prima ligă”, a mai spus Miriuță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER