Miriuță, după meciul de la Chiajna: „Dacă aveam păr în cap eram alb acum”. Ce spune antrenorul despre noua regulă a depunctării

  • CFR Cluj a urcat pe locul patru, în Liga1, după victoria din deplasare, împotriva Concordiei Chiajna, scor 2-1, într-un meci pe care elevii lui Miriuță l-au controlat, deși au fost conduși.

La finalul partidei, Miriuță a vorbit despre meciul împotriva Chiajnei, despre o posibilă convocare a lui Bud la națională, dar și despre penalizarea de șase puncte, cu care CFR-ul a început campioantul:

Știam că e o partidă dificilă, pe un teren sintetic. Am început mai greu, am primit acel penalty, dar ne-am revenit, am egalat până la pauză. Important e că am ajuns cu o oră înaintea meciului, am avut timp să vorbesc cu băieții, nu a fost nicio problemă”, a declarat Miriuță la finalul partidei.

Antrenorul CFR-ului a dat o replică haioasă în momentul în care a fost întrebat în legătură cu ratările echipei sale: „Dacă aveam păr în cap eram alb acum. Mă bucur pentru Bud, mă bucur și pentru ceilalți jucători. Sper doar s-o țină tot așa și să dea goluri. Dacă selecționerul se va uita și la Bud va fi foarte bine”.

„Sper ca după această rundă să rămânem acolo, ne interesează să câștigăm meciurile noastre. Dacă vom face acest lucru, vom rămâne acolo. Am plecat cu minus șase puncte, avem 20 acum, nu 26. Dacă e cum spun cei de la Ligă, mai trebuie să facem 22 de puncte pentru a ajunge în play-off. Normal că ne-a deranjat, dar nu cred că se va întâmpla așa (n. red – să se schimbe regula privind momentul depunctării)”. 

Publicat: 28 10. 2016, 23:00
Actualizat: 28 10. 2016, 23:01