Miriuță e noul antrenor al CFR-ului. De ce nu s-au concretizat discuțiile cu Edi Iordănescu

Miriuță e noul antrenor al CFR-ului. De ce nu s-au concretizat discuțiile cu Edi Iordănescu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Vasile Miriuță se întoarce la echipa ardeleană, după nici doi ani de la ultimul mandat în Gruia.
  • Oficialii clubului au negociat cu tehnicianul încă de acum 10 zile, dar între timp au studiat și varianta Edi Iordănescu, însă au renunțat după ce au aflat pretențiile acestuia.


Începând de astăzi, CFR va avea un nou antrenor la antrenamente, Toni Conceicao plecând sâmbătă de la echipă. Vasile Miriuță va conduce după amiază primul antrenament din noul mandat, iar mâine va plec în cantonamentul din Slovenia, alături de câștigătoarea cupei. ProSport a anunțat în urmă cu 10 zile demararea negocierilor cu Miriuță, oficialii clubului clujean anticipând faptul că Toni Conceicao nu va mai rămâne. Tot atunci s-a obținut și acordul de principiu cu vechiul antrenor, cu toate că cele două părți au așteptat decizia portughezului. Cu toate acestea, Miriuță putea să fie întors din drum în ultimul moment, după ce Edi Iordănescu a fost propus sâmbătă în funcția de antrenor al CFR-ului. Discuțiile cu fostul antrenor al Pandurilor s-au oprit repede, după ce oficialii clubului clujean s-au interesat de pretențiile salariale ale acestuia. Se pare că Edi Iordănescu a cerut aproape 150.000 de euro anual pentru a preluat CFR-ul, sumă considerată prea mare pentru clubul clujean.

Vasile Miriuță se întoarce astfel la echipa pe care a părăsit-o în noiembrie 2014, când a acceptat oferta de la Gyor și a plecat în Ungaria, după 10 luni petrecute în Gruia. Între timp, tehnicianul de 47 de ani a mai pregătit ASA Târgu Mureș, de unde a plecat după un conflict cu oficialii echipei și Energie Cottbus, club care a retrogradat în liga a IV-a germană.
 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Cine l-a eliminat pe Călin Georgescu. Băsescu aruncă bomba în România: Au ajuns mesajele
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×