Miriuță i-a bătut obrazul lui Niculescu: „E lipsă de respect față de antrenorul lui Dinamo”

  • Vasile Miriuță a ieșit la atac după ce Claudiu Niculescu a făcut publică oferta venită din partea conducerii lui Dinamo. Actualul tehnician al „câinilor” a vorbit și despre importanța meciului cu CSM Poli Iași. 

Niculescu a fost primul antrenor sunat de conducerea lui Dinamo, în condițiile în care la RIN s-a ținut o ședință în care s-a vorbit despre plecarea lui Miriuță de la echipă: „Am văzut întreg discursul antrenorului de la Voluntari, și nu trebuie să spun mai multe decât a spus Andone, știm cu toții ce a spus. Este lipsă de fair-play între colegi. M-a afectat, suntem oameni, nu suntem roboți. E lipsă de respect fata de antrenorul lui Dinamo, indiferent cum îl cheamă, că e Miriuță, Contra, Andone, Rednic, vorbesc de cei care au fost în ultimii ani. Jucătorii sunt alături de mine, am discutat cu ei, le-am explicat câteva lucruri, m-au înțeles foarte bine și sunt alături de mine. Românii și străinii sunt uniți, 100%, eu sper că vor demonstra asta pe teren, le-am spus să joace pentru orgoliul lor, nu trebuie să joace pentru Miriuță. Sunt la Dinamo și trebuie să joace și să câștige acest meci chiar fără antrenor, dau un exemplu, antrenorul va sta pe bancă și îi va incuraja. Dar și dacă n-ar avea antrenor jucătorii trebuie să joace și să câștige meciul de mâine, a declarat Miriuță la conferința de presă. 

„Nu țin de scaun!”

Dinamo joacă una dintre ultimele șanse la play-off în partida cu CSM Poli Iași, sâmbătă, de la 20:45: „Să dea Dumnezeu să treacă meciul de mâine cu bine, în primul rând pentru suporteri. Și acum două zile (n.r. concert caritabil) au fost vreo 500 de suporteri, chiar m-au încurajat, sunt alături de mine, și asta au demonstrat-o de când sunt la Dinamo. Nu m-a înjurat nimeni, nu mi-a strigat nimeni „demisia” cum s-a scris în ziar. Mi-au demonstrat că sunt alături de mine, pentru că au văzut în primul rand ce om sunt. Latura umană contează mai mult decat orice în lumea asta și eu nu o să mă schimb niciodată. Iașiul este o echipă bună, a demonstrat-o, au jucători de valoare mai ales pe faza de atac. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar le-am spus băieților să câștige acest joc mâine”, a continuat băimăreanul.

„Eu ma gândesc numai la meciul de mâine, nu mă gândesc la ce a fost în ultimele zile, ultima săptămână, ieri, astăzi. Eu am un singur gând în cap, să câștig meciul de mâine, în primul rând pentru suporteri. Am văzut și statistica dacă mă mai vor sau nu, mă vor in continuare. Nu țin de scaun, dar trebuie să câștig meciul de mâine, asta e cel mai important pentru suporteri, și pentru mine, pentru staff, și pentru jucători. Îmi doresc enorm ca echipa să își schimbe atitudinea”, a conchis antrenorul. 

Articol scris de Daniel ANGHEL

 

Publicat: 24 11. 2017, 18:49
Actualizat: 24 11. 2017, 19:16