Miriuță îi ia apărarea lui Reghe:** „Laurențiu a fost anchetat și a fost declarat nevinovat în scandalul meciurilor trucate!”

Antrenorul echipei secunde a clubului Energie Cottbus, Vaslie Miriuță, fost coleg de echipă cu Laurențiu Reghecampf la formația germană, a declarat, marți, că nu crede că tehnicianul stelist ar fi fost implicat în meciuri trucate.

„De unde să se facă vâlvă atunci? Nu a apărut nimic până acum. Nu cred să se fi făcut așa ceva. Eu cât am jucat la Cottbus, 4 ani de zile, din 1998 până în 2002, nu am întâlnit așa ceva. Dacă erau probleme în Germania nu îi lua pe toți când s-au făcut arestările și toate cele ce s-au întâmplat în anii ăia? Laurențiu, după câte știu eu a fost anchetat și a fost declarat nevinovat. Așa știu eu. Păi nu-l luau dacă era vinovat? Nu știu ce probleme au fost, dacă a avut într-adevăr probleme cu nașul său. Nu am de unde să le știu pe astea. Ce treabă am eu cu astea? Eu cred sincer că nu a făcut nimic Laurențiu. Eu zic că-i curat, dacă făcea ceva necurat, nu-l luau ăștia în Germania? Eram prieteni, jucam împreună, vă dați seama. Dar nu numai cu el. Dar normal când vine un român la echipă îl ajuți să se integreze, stai de vorbă cu el”, a declarat Miriuță.

Antrenorul echipei a doua a clubului german s-a arătat deranjat de faptul că numele său a apărut în acest scandal, mai ales că la meciul respectiv nu a făcut parte din lotul echipei Energie Cottbus: „Și pentru mine e o surpriză, să apară numele meu la un meci din ăsta în care nici nu am jucat, pentru că m-am uitat și eu pe internet după aia. Și nu cred că s-a făcut așa ceva. Păi Bayern Munchen dacă vrea să te bată o face și cu 6-0 și cu 7-0 sau 10-0. Eu personal am vorbit cu nea Cornel Dinu astăzi și mi-a zis «Vasile, crede-mă, e o neînțelegere că a apărut numele tău în treaba asta. Atunci la masă s-a vorbit despre românii de la Cottbus și s-a vorbit de tine. Atât. Nu ai nicio treabă» Pe mine asta mă deranjează„.

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat că Laurențiu Reghecampf a primit suma de 200.000 de euro de la mafia sârbă a pariurilor, pentru a aranja o partidă cu Bayern Munchen, pe vremea când actualul antrenor stelist evolua la Cottbus.

Cornel Dinu a precizat că meciul dintre Bayern Munchen și Energie Cottbus ar fi trebuit să se termine la o diferență de trei goluri, însă scorul final a fost 3-1. Nemulțumiți, sârbii implicați în afacere i-au cerut imediat banii înapoi lui Reghecampf, a continuat Dinu. „N-ar trebui să intru în dialog cu un asemenea personaj (n.r. – Anamaria Prodan, soția antrenorului Laurențiu Reghecampf), dar țin să-i aduc aminte că ar face bine să-mi fie recunoscătoare că l-am scăpat pe soțul ei de la răzbunarea iminentă a sârbilor. Se întâmpla după un meci Bayern – Cottbus. Eram, într-o seară, la masă la Trattoria cu Răzvan Boanchiș și cu patronul restaurantului, Vali Sălăgean. Și primesc un telefon de la Iulian Chiriță, nașul de la prima cununie al lui Reghecampf. Îmi spune: «Tată, cum îl salvăm pe finu’, că a dat de necaz?!». Cu o zi înaintea partidei, primise 200.000 de euro ca să trântească partida cu Bayern, care trebuia să se termine la trei goluri diferență. Erau el și încă vreo doi. S-a terminat însă 3-1. Iar lui Reghecampf i-au transmis băieții că trebuie să se prezinte imediat cu banii înapoi! El credea că-i pârlește pe sârbi, avea senzația că discută cu Romică Pașcu”, a afirmat oficialul dinamovist.

Administratorul delegat al FC Dinamo susține că i-a salvat viața fostului jucător, obținând o prelungire a termenului de înapoiere a banilor către gruparea sârbă. „Am vorbit la Belgrad și i-am rugat pe oameni să-l mai păsuiască o zi cu banii. Tipii voiau să primească suma înapoi chiar în acea seară, i-am obținut lui Reghecampf o păsuire până dimineața. Așa i-am salvat viața, credeți-mă, dintr-o acțiune de incriminare penală, în care sârbii îl rezolvau repede, cu gloanțele! I-am spus și lui Chiriță să-i transmită să nu se joace cu treburile astea, că sârbii te lasă în rigolă pentru cinci dolari! Și poate că lui Reghecampf îi spune ceva numele Mile”, a mai spus Dinu.

Meciul la care face referire Dinu ar putea fi cel din data 21 septembrie 2002, disputat la Munchen, în etapa a VI-a a 1.Bundesliga, Bayern-Energie, scor 3-1 (1-1). Reghecampf a evoluat în acea partidă 66 de minute, fiind înlocuit la scorul de 2-1.

Fostul jucător Iulian Chiriță, nașul de la prima cununie a lui Laurențiu Reghecampf, a confirmat, marți, la Sport Total FM, declarațiile lui Cornel Dinu, potrivit cărora actualul antrenor al Stelei ar fi primit o sumă de bani când era fotbalist, pentru a aranja un meci contra echipei Bayern Munchen.

„Am confirmat aseară și o spun și acum, că ceea ce a spus domnul Cornel Dinu este adevărat. Problema este că nu aveam cum să ocolesc acest adevăr. Din păcate este implicată o persoană pe care am cununat-o și i-am botezat copilul. Mi-ar fi plăcut să fie vorba despre altcineva, nu despre el și îmi pare extrem de rău”, a spus Chiriță.

Și jurnalistul Răzvan Ioan Boanchiș, care era lângă Cornel Dinu în momentul în care Chiriță l-a sunat, a confirmat cele declarate de fostul jucător dinamovist, într-o intervenție telefonică la Sport.ro. „Îmi aduc aminte destul de bine, deși se întâmpla acum mai mult de zece ani. Într-adevăr a sunat Chiriță. Știu că au vorbit vreo jumătate de oră. Eu nu am auzit ce spunea Chiriță, dar Dinu a povestit după aia și vă dați seama că nu avea cum să fie o fabulație. Dacă era o fabulație, ce interes avea Dinu în 2002? Eu îmi aduc aminte mai mult decât Cornel Dinu. Din ce știu eu, nu era vorba de doi jucători, ci de încă trei jucători. Era vorba despre Miriuță, Sebok și de al treilea nu îmi amintesc, asta rețin eu ce s-a vorbit atunci, a spus Boanchiș.

MEDIAFAX

Publicat: 05 02. 2013, 16:46
Actualizat: 05 02. 2013, 16:56