Miriuță, în discuții pentru un nou angajament din sezonul următor. Antrenorul neagă oferta de la o echipă din Liga 1: „Nu aș discuta cu ei din acest motiv”

Vasile Miriuță se bucură de vacanța de după sfârșitul sezonului din Liga 1, din păcate fără a fi sub contract cu vreun club, după ce CFR Cluj l-a înlocuit cu Dan Petrescu, acesta fiind dorit de noua conducere. Fostul antrenor din Gruia a dezmințit informația conform căreia ar urma să-i ia locul lui Ionuț Popa pe banca lui ACS Poli Timișoara, așa cum a anunțat și primarul orașului, Nicolae Robu.

Miriuță nu duce lipsă de oferte de la echipa din afara țării și a confirmat că poartă discuții cu impresari pentru un nou angajament: „Sunt discuții, dar momentan nu s-a concretizat nimic. Discuții au fost. Din România nu am vorbit cu nimeni. Au fost discuții și cu echipe din Ungaria, dar când eram la CFR. Și din România au fost, dar am ales să rămân la CFR și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am vorbit cu niște impresari de afară, dar momentan nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Vasile Miriuță pentru ProSport.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a negat informațiile conform cărora Ionuț Popa ar urma să fie debarcat de la ACS Poli Timișoara, locula cestuia fiind luat de Vasile Miriuță. Fostul tehnician al CFR-ului a negat și el informațiile apărute în presă: „Sincer, nu știu cum a apărut informația aia. Eram la film cu nevasta când am auzit. Cu Timișoara nu am discutat și nici nu aș discuta cu Timișoara sau cu un alt club atât timp cât clubul ăla are antrenor sub contract, pentru că nu e frumos și nici nu ar fi fair-play, trebuie să ne respectăm. N-aș face asta niciodată și nici nu am făcut-o. Dânsul (n.r. Nicolae Robu) a spus adevărul, exact cum am spus și eu”, a adăugat Miriuță pentru ProSport. 

În perioada în care ocupa banca tehnică a CFR-ului, Vasile Miriuță a fost ofertat de o echipă din China, acolo unde ar fi beneficiat de un contract de 800.000 de euro, dar antrenorul a refuzat pentru a-și continua munca în Gruia. După ce a fost demis, Miriuță a recunoscut că regretă alegerea făcută în timpul sezonului din Liga 1. 

Publicat: 18 06. 2017, 15:43
Actualizat: 18 06. 2017, 15:44