Miriuță, în extaz după succesul de pe terenul Petrolului: „Victorie fără dubii. Băieții au pus muzică în vestiar, dansează”

Tehniciaul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuță, a declarat duminică seară, după meciul câștigat în fața formației Petrolul, scor 2-1, în etapa a VI-a a Ligii I, că elevii săi au făcut o partidă excelentă și că victoria este meritată.

O victorie fără dubii, băieții au demonstrat că au atitudine. Nu vorbesc de arbitraj, nu mă interesează. Ce e important e că echipa mea s-a autodepășit. Mergem în Ardeal și sărbătorim mâine. Merită, pentru că sunt niște băieți deosebiți, care muncesc mult și care au demonstrat că se pot bate de la egal la egal cu orice adversar. Băieții au pus muzică în vestiar, dansează. Sunt foarte mândru de ei„, a explicat tehnicianul, la final, la Look TV.

În ceea ce privește obiectivul pe termen scurt al echipei, antrenorul ardelenilor nu a dorit să intre în detalii, dar în spatele cuvintelor se citea visul de a cuceri titlul: „Important e să facem cât mai multe puncte și să ne păstrăm aproape de locul 1. Nu țintesc un anumit loc la finalul turului

Pițurcă a anunțat în această seară lotul pentru partida cu Grecia, iar din lot va lipsi din nou Ciprian Deac, un fotbalist ale cărui evoluții au fost excepționale în acest debut de sezon. Miriuță l-a recomandat la prima reprezentativă încă de acum mai bine de o lună, dar de această dată nu a vrut să polemizeze pe marginea subiectului

Cipi a jucat excelent, eu mi-am spus doar părerea, nu eu fac selecția. Din punctul meu de vedere, Deac e cel mai bun jucător din România pe postul lui„, a conchis Miriuță.

Formația Petrolul Ploiești a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a VI-a Ligii I, în care de la gazde au fost eliminați doi jucători. Golul gazdelor a fost marcat de Teixeira ’54. Pentru CFR Cluj au înscris Jakolis ’39 și Tade ’85.

Publicat: 31 08. 2014, 23:19
Actualizat: 31 08. 2014, 23:21