Mister Dinu:** „Și eu eram ca N”Doye!”

Directorul tehnic al „câinilor” nu îl condamnă pe Ousmane N’Doye
pentru striptease-ul nocturn care a băgat echipa în cantonament
continuu, însă spune că greșeala în cazul lui este legată de faptul
că programul a fost schimbat pe motiv că echipa a câștigat la două
goluri diferență! Iar referirea este o „înțepătură” la adresa celui
care a luat decizia: Cristi Borcea.

Domnule Dinu, multă lume se uită cu suspiciune la meciul
de astăzi…

Nu știu cum poți să-ți permiți să deschizi gura cu astfel de
concluzii, în condițiile unui meci Dinamo – Ceahlăul la București!
Este o diferență de valoare certă și nu cred că se pot lansa astfel
de comentarii. Mă surprind și nu prea, mai ales că vin din partea
unor oameni care în acest moment sunt în afara discuției.

Vă referiți la domnul Mulțescu? Dânsul a spus că meciul
„miroase urât”…

Mulțescu plătește polițe, are ceva de acuzat din trecut, dar asta
nu îl îndreptățește să atace Dinamo. Ar fi mai bine însă să tacă,
pentru că și-a primit toți banii de la Piatra-Neamț până în vară!
În condițiile date, nimic nu poate mirosi urât nici dintr-o parte,
nici din cealaltă. Nu vreau să mă apuc și eu să vorbesc ce spunea
cât a fost el la Ceahlăul. Nu îl ajută nici pe el și nici fotbalul.
Îi doresc sănătate și înțelepciune, pentru că minte are, iar dacă
l-a încercat viața, nu este de vină Dinamo, dar nici cei de la
Piatra-Neamț.

Ceahlăul are un antrenor nou acum. Fostul internațional
sârb Zoran Filipovic a preluat echipa…

Este un antrenor de certă valoare. Îl cunosc, acum doi ani am stat
de vorbă cu el vreo două ore când venise cu naționala Muntenegrului
în România. Un om care nu are frică de muncă, de-asta a și acceptat
să preia Ceahlăul, cu situația aproape compromisă. Nu e ușor,
pentru că vine după o perioadă în care a pregătit o națională, iar
echipa de club este altceva.

„Nu
schimbi programul pentru un gol în plus”

Cum comentați „cazul N’Doye”, pentru că a devenit un caz
în săptămâna de după meciul cu Internațional…

Eu sunt de următoarea părere: că cei care sunt oameni noaptea
trebuie să fie și ziua. Iar N’Doye respectă regula asta la
antrenamente. Aici problema este alta și ține de programul echipei,
care nu trebuie schimbat chiar dacă că ai câștigat la o diferență
de două sau patru goluri.

Și dumneavoastră recunoașteți că, pe vremea când erați fotbalist,
mai petreceați…

Ți-am spus că mie îmi plac cei care sunt oameni noaptea să fie și
ziua. Este vorba lui Angelo Niculescu și a spus‑o încercând să mă
apere pe mine. Și N’Doye e la fel ca mine, e corect cu fotbalul și
se regăsește aici, deși am înțeles că el nu bea. Omul e „pe
alergătură”, e „pe treabă”, chiar dacă uneori creează un disconfort
de comportament.

454
de meciuri a bifat Cornel Dinu în tricoul lui Dinamo pe prima scenă
a fotbalului românesc, echipă pentru care a înscris de 53 de
ori

Publicat: 06 03. 2010, 08:24
Actualizat: 06 03. 2010, 08:37