„Mister” îi sfătuiește pe petrecăreți: „Cine e om noaptea, să fie și ziua!”

Cornel Dinu a comentat petrecerea celor trei dinamoviști în care Torje, Roptan și Pulhac fredonau o manea dedicată echipei rivale, Steaua. Oficialul echipei din Ștefan cel Mare consideră că cei trei au asimilat răul din societate fără a avea o măsură, ceea ce nu e tocmai de condamnat.

"A fost o aprindere în jurul acestei situații. Era ziua lui Torje, s-au adunat și ei, au făcut un concurs de manele, iar o dobitoacă i-a filmat într-un moment mai delicat… Nu putem să-i condamnăm în mod expres pe cei trei. E timpul manelelor și al prostgustului! Copiii ăștia au deschis ochii într-o societate complicată din care, pe fondul unei lipse de educație, au asimilat răul și mondenul fără consistență. " a spus Cornel Dinu pentru EVZ.

"Mister" povestește cum era pe vremea când juca la Dinamo și spune că generațiile nu pot fi comparate, așa cum nici genul de muzică care se asculta atunci nu poate avea nici măcar o mică asemănare cu cel de acum.

"Pe vremea noastră, aveam un slogan: „Cine e om noaptea, să fie și ziua!“. Ă‚știa din ziua de astăzi nu sunt nici la lumina zilei, nici la căderea întunericului. Se anturează cu oameni îndoielnici, fără consistență, și habar nu au ce e cu ei. De aici provine adeseori și dezorientarea de pe terenul de joc.Și noi beam, dar preferam vinul și șueta subțire în compania unor oameni de mare valoare în vorbă și în spirit. Astăzi se petrece cu manele. Noi stăteam la masă cu Ștefan Bănică, Dan Spătaru sau Gheorghe Dinică." a mai adăugat fostul tehnician.

Publicat: 26 11. 2008, 09:24
Actualizat: 26 11. 2008, 09:48