„Mister”, resetat de Ciobotariu!** Cornel Dinu a devenit principalul sfătuitor al noului antrenor al „câinilor”
Veștile bune curg dinspre Cornel Dinu (foto), care pare a fi în
acest moment singurul om care provoacă reacții pozitive în această
perioadă în „Groapă”. „Mister” și-a revenit după starea depresivă
pe care a traversat-o și se implică tot mai profund în
antrenamentele lui Dinamo.
Conform celor spuse de Cornel Dinu apropiaților, un merit important
îl are chiar Liviu Ciobotariu. De când acesta a venit la cârma
echipei, a insistat pe lângă Dinu să-l ajute cu sfaturi, dar și
activ. „Mister” a luat act de rugămintea lui Ciobi și s-a implicat
cât a putut. A stat aproape zi de zi, de dimineață până seara, la
21:00 sau la 22:00, fie la Săftica, fie la stadion, a vorbit cu
fiecare jucător, a încercat să-i motiveze, dar și să le dea sfaturi
tehnice.
Chiar el a spus-o la un moment dat, săptămâna trecută. „Dintre
ultimii antrenori, Ciobi e singurul care m-a solicitat. Nici
Andone, nici Rednic, nici măcar finul Țălnar n-au avut nevoie de
ajutorul meu. Eu o să fac tot ce pot ca să-l sprijin cu tot ce pot.
Încă nu m-am epuizat pentru fotbal”, a fost discursul oficialului
dinamovist către apropiați.
3 titluri
de campion a cucerit Cornel Dinu pe banca tehnică a lui
Dinamo