Misterul se adâncește! Basarab Panduru nu a mai iertat una dintre vedetele Ligii 1: „Antrenorul nu a văzut nimic bun și l-a trimis în tribună”

CFR Cluj nu s-a bazat pe Alexandru Ioniță la unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului, în urma căruia campionii României au părăsit preliminariile Ligii Campionilor, scor 1-2 la general, cu Malmo. Iar Basarab Panduru a început să-și pună câteva semne de întrebare în privința „Bulgarului”.

Fotbalistul adus de la Astra în schimbul a 1 milion de euro a fost trecut în linia a doua de Dan Petrescu și chiar trimis la echipa secundă a clubului. Situația nu s-a schimbat nici în perioada lui Edi Iordănescu, nici în cea a lui Toni Conceicao.

Portughezul recent instalat pe banca CFR-ului l-a lăsat în afara lotului pe Ioniță pentru meciul retur cu Malmo. S-a vorbit despre faptul că șefii din Gruia s-au supărat pentru declarațiile de iubire pe care fotbalistul i le-a făcut Craiovei, iar Basarab Panduru a avut propria versiune.

„Deja suntem în august și tu ai venit în ianuarie și de 8 luni bați pasul pe loc. Noi te vedem fotbalist, tot spunem că bați la porțile naționalei, dar tu nu joci deloc. La meciul ăsta, care e foarte important, un jucător care e bun n-ar fi trebuit lăsat în afara lotului. Poate aveai nevoie de el, dar antrenorul nu a văzut nimic bun și l-a trimis în tribună. Pentru un kilogram nu te trimite nimeni în tribună”, a declarat Basarb Panduru pentru Telekom Sport

 

Publicat: 02 08. 2018, 18:10
Actualizat: 02 08. 2018, 18:11