Nicolae Mitea a fost ultima „bombă“ a „câinilor“ în această campanie de transferuri. Pe ultima sută de metri, mijlocașul a fost convins de către Cristi Borcea să se întoarcă în „Ștefan cel Mare“.Mulți au spus că este un jucător terminat din cauza accidentărilor, însă fotbalistul vrea să le demonstreze cârcotașilor contrariul. În acest sens, „Nicky“ a început treaba. Pentru că este mult în urmă cu pregătirea fizică, jucătorul a intrat pe mâna preparatorului fizic Constantin Niculae. În timp ce colegii săi se antrenează la Săftica, Mitea trage tare la stadionul Dinamo. O dată sau de două ori pe zi, „Sensei“ încearcă să-l readucă la forma maximă pe fostul „lăncier“.
Săptămâna viitoare află când poate juca
Cei doi vor continua acest program mai bine de o săptămînă, iar peste câteva zile fotbalistul va merge la un control medical pentru a vedea cum recurge recuperarea mușchiului care i-a cauzat nenumărate probleme în trecut. „De când am avut accidentarea aceea veche, au apărut problemele musculare la piciorului drept. Doctorii mi-au luat o bucată din mușchi pentru a-mi «repara» genunchiul afectat. De atunci am avut numai de suferit, însă acum trag tare pentru că vreau să ajung cât mai repede la forma maximă și să le arăt tuturor că nu sunt un jucător terminat“, a declarat fotbalistul în vârstă de 23 de ani.
"Îmi doresc din tot sufletul să revin cât mai repede pe teren. Am venit la Dinamo să-mi ajut echipa, dar acum nu știu dacă voi fi apt până la meciul cu Vaslui" – Nicolae Mitea, mijlocaș Dinamo
"Mă antrenez de două ori pe zi la stadion alături de «Sensei» (n.r. – Constantin Niculae, preparator fizic). Săptămâna viitoare voi efectua un control medical de specialitate și după aceea o să știu exact cât va dura recuperarea" – Nicolae Mitea, mijlocaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER