Mitea: „Vreau la echipa mare, m-am săturat la Dinamo II”
Nicolae Mitea a bifat sâmbătă nouă minute în derby-ul cu FC Timișoara.
La două dimineața a ajuns în București, iar peste 11 ore a evoluat timp de 73 de minute în partida dintre Dinamo II și Progresul. Aceeași soartă au avut-o și Diakite, Campos, Marcu și Grigore, cu excepția că aceștia au plecat de la aeroport direct în cantonamentul de la Săftica. „Cei în cauză au cerut să meargă la Dinamo II, mai puțin Mitea. Am vorbit cu el și l-am făcut să înțeleagă că e spre binele lui să joace cât mai mult. Și ce dacă am ajuns târziu de la Timișoara? Știu eu cum sunt tinerii din ziua de azi! Nu se culcă ei înainte de ora două”, a declarat „Puriul”.
Nicky spune că a acceptat să joace pentru formația a doua a clubului, însă dă de înțeles că a venit momentul să o lase mai moale cu selecțiile la echipa lui Cornel Țălnar. „Eu sunt profesionist și am vrut să joc. Am stat mult afară și de acolo am învățat să nu refuz aceste partide. Poate dacă nu aș fi fost la Ajax, nu aș fi fost de acord cu acest lucru. Totuși, consider că îmi cam ajunge. Trebuie să evoluez mai mult la prima echipă. Fizic sunt bine, nu mai am niciun fel de problemă, deci e timpul să bifez mai multe minute la prima formație”, a spus Mitea imediat după partida cu Progresul.
Are contractură
Nicolae Mitea era ieri îngrijorat din cauza unei accidentări. Fotbalistul a suferit o contractură și a fost schimbat cu Lemnaru, în minutul 73. „Sunt îngrijorat, pentru că vine meciul de Cupă și aici am șanse să joc mai mult. Sper să nu fie ceva grav și să pot intra cu cei de la Botoșani. Mâine (n.r. – azi) o să văd clar despre ce este vorba”, a spus mijlocașul.
"Este vina lui Mitea că s-a accidentat. I-am spus să nu joace mai mult de o repriză" – Mircea Rednic, antrenor Dinamo
"Eu știam că trebuie să stau pe teren doar o repriză, dar nu am fost schimbat. Am crezut că s-a modificat ceva" – Nicolae Mitea, mijlocaș Dinamo
3 goluri a marcat Nicolae Mitea de la revenirea sa la Dinamo, toate pentru echipa a doua