Dumitru Dragomir (73 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a „tranșat” meciul dintre Dinamo și FCSB, în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Mitică Dragomir este sigur că jucătorii lui Dinamo se vor mobiliza foarte bine în fața FCSB-ului, deși nu mai au nicio șansă la play-off. Acesta mizează pe victoria „câinilor”.
„Ăla nu e derby, e un meci de tradiție, Steaua-Dinamo, părerea mea e că-i încurcă Dinamo. Aoleu, tată, să vezi ambiție, să vezi galeria lui Dinamo!”, a declarat Mitică Dragomir, la ProSport LIVE.
Fostul conducător al LPF a anunțat că va merge și el la meci și este convins că Arena Națională se va umple.
„Am luat, împreună cu Viorel Păunescu și cu Costel Bucur, loja 115, ne ducem și noi la meci. Părerea mea că vor fi peste 30 de mii de spectatori, o să vedeți!”, este convins Mitică Dragomir.
Întrebat pe cine ar alege dintre Dennis Man (21 de ani) și Florinel Coman (21 de ani), Mitică Dragomir nu s-a putut decide și nici nu l-a putut uita pe Olimpiu Moruțan, tânărul fotbalist implicat recent într-un conflict de la distanță cu patronul Gigi Becali, care l-a criticat pentru „mașina de pește” pe care și-a cumpărat-o. Fostul conducător al LPF este de părere că Becali n-ar fi trebuit să îl critice pe Moruțan din acest punct de vedere.
„Îmi plac amândoi. Și îmi place și de «feblețea» lui Gigi, Moruțan, pe care l-a făcut praf la televizor. Ar trebui să-i lase în pace să joace. Parcă joacă mașinile! Foarte bine că și-a luat o mașină, denotă că are personalitate. Bravo lui! Dacă eram președinte, eu nu îi ziceam nimic de mașină și îl băgam meci de meci să joace”, a spus Mitică Dragomir, la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER