Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat azi, după stabilirea programului partidelor din turul campionatului, ediția 2008/2009 a Ligii I, că nu se mai poate întîmpla nimic în ceea ce privește clasamentul Ligii 1, în urma scandalului "valiza".
"A trecut de 31 mai și nimic nu se mai poate întoarce, noi am trimis listele cu rezultatele omologate la FRF. Nu văd ce ar putea schimba cazul valiza. Banii se dădeau acolo pentru a se juca un meci corect", a declarat Presedintele LPF care a mai precizat ca scandalul licentelor din Liga 1 nu-l priveste: "Cu licențele e treaba FRF, eu deja am împărțit jumătate din banii de televizare, unele echipe aveau nevoie de acesti bani", a spus Dragomir.
Președintele LPF nu mai dorește să se amâne nicio partidă din Liga 1, chiar dacă se discută deja despre o amânare a partidei Vaslui – Steaua. "Nu știu dacă se va amâna, rămâne de văzut. Eu, unul, nu aș vrea să se mai amâne nicio partidă, indiferent de ce se petrece. Ar fi mai bine pentru fotbalul românesc"a spus Dragomir Președintele LPF a declarat că a preferat să plece mai târziu la Campionatul European și ține pumnii strânși tricolorilor. "E mai bine că merg mai târziu. Ce să fac devreme acolo? Sper să trecem de grupe, chiar nu îmi pasă alături de cine. Eu zic că avem șanse, avem un jucător de primii cinci în lume, pe Mutu, dar și pe Chivu" a spus Dragomir
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER