Mitică Dragomir și Ioan Becali cer readucerea arbitrilor străini în Liga I! Răspunsul șefului CCA
Arbitrajele din ultimele etape ale Ligii I au fost vehement contestate de aproape toate echipele. Nu a existat meci fără o greșeală majoră din partea „fluierașilor”, iar conducătorii echipelor se gândesc să propună readucerea arbitrilor străini.
Dumitru Dragomir și Ioan Becali sunt printre cei care propun ca Ion Crăciunescu să fie de acord cu readucerea arbitrilor străini la meciurile importante din Liga I.
„Meciurile care pot decide campioana ar trebui conduse de străini, pentru a nu mai ieși atâtea scandaluri”, a declarat Dragomir pentru Evz.
„Crăciunescu trebuie să accepte în retur arbitrii străini, pentru că altfel nu se mai poate”, a precizat și Ioan Becali la gsptv.
Chiar dacă e conștient de greșelile pe care arbitrii le comit aproape la fiecare meci, Ion Crăciunescu nu se gândește sub nicio formă să accepte această variantă.
„Nu iau în calcul varianta de a aduce arbitri străini. Sunt împotriva acestei idei deoarece avem arbitri buni. E adevărat că arbitrii noștri mai și greșesc, dar continui să cred că n-o fac intenționat. Mai multe echipe au beneficiat de greșelile de arbitraj, nu numai CFR Cluj”, a declarat Ion Crăciunescu pentru Evz.