„Mitică” estimează încasări foarte mari pentru cluburi

În urmă cu o săptămână, Dumitru Dragomir a participat la Londra la întrunirea ligilor profesioniste de fotbal din Europa. Cu această ocazie, a ridicat problema caselor de pariuri, care vor fi obligate să plătească cluburilor o cotă parte din încasări.

Președintele LPF s-a întors foarte bine dispus din Anglia, după lucrările congresului la care a luat parte. Astfel, conform lui Dragomir, în maximum cinci ani, casele de pariuri care cuprind în program meciurile din Liga I vor fi obligate să plătească pentru acest lucru. „Estimez că suma strânsă astfel se va ridica la 10 milioane de euro anual“, afirmă președintele Ligii. Acești bani vor fi împărțiți cluburilor după modelul drepturilor TV. Suma va fi strânsă din toată Europa, nu numai de la casele de pariuri prezente în România.

Totul pleacă de la Mitică

„Chiar eu am ridicat această problemă. Uniunea Europeană va supraveghea punerea în practică a acestui drept al cluburilor. Nu numai cluburile din România se află în această situație. Ligile din mai multe țări solicită ca agențiile de pariuri să plătească pentru a folosi meciurile în programele lor de pariuri. Așa e normal“, a spus Dragomir.

Șeful LPF susține și că reprezentanții ligilor din celelalte țări au apreciat promulgarea în România a legii împotriva huliganismului, mulți afirmând că vor încerca impunerea unei regle-mentări similare în țările lor.


"S-a apreciat pozitiv faptul că, în România, președintele Ligii este și om politic. Asta ajută ca politicul să vină mai aproape de fotbal. Să-l ajute"
– Dumitru Dragomir, președinte LPF

Publicat: 17 10. 2008, 09:04
Actualizat: 17 10. 2008, 09:08