Mitică, la mâna lui Blatter!
La Comisia de Disciplină a FIFA se află pe rol o speță care
poate întoarce cu 180 de grade verdictele luate de comisiile LPF în
cazul „Varga-Bălan”! Mai mult, se poate ajunge până la desființarea
instanțelor păstorite de Dumitru Dragomir!
Imediat după ce Liga și-a înființat propriile comisii,
președintele sindicatului fotbaliștilor (AFAN), Dumitru Costin, a
somat LPF să accepte ca atât Camera pentru Soluționarea Litigiilor,
cât și Comisia de Recurs să fie constituite atât din judecători
desemnați de LPF, cât și din reprezentanți ai AFAN. „Peste cadavrul
meu!”, a fost răspunsul șefului Ligii. Drept consecință, AFAN a
trimis în septembrie 2009 o scrisoare la FIFA în care a informat
forul european despre încălcarea în România a prevederilor
Circularei 1010 a FIFA din 2005, care reglementează principiile de
funcționare ale instanțelor fotbalistice, printre care și cel al
parității.
FRF
poate profita de situație!
Totodată, AFAN a deschis la Comisia de Disciplină a UEFA o speță
pe această temă împotriva FRF, organism care ar fi obligat să
ajusteze situația comisiilor la prevederile FIFA. Cazul se află pe
rol la FIFA și se poate ajunge până la desființarea CNSL și a
instanței de apel, ultima fiind și cea care are ultima decizie în
cazul „Varga-Bălan”! Dacă se constată că aceste comisii sunt
nelegitime, se poate ajunge la revizuirea cazului pe plan
intern.
Mai mult, deși are rolul pârâtului în speța de la FIFA, FRF se
poate ajuta de speța deschisă de AFAN pentru a recupera comisiile
de sub tutela LPF, invocând respectarea circularei FIFA! Astfel,
Dragomir poate pierde rapid ce a câștigat în vara lui 2009.
Deocamdată, cazul stagnează la Comisia de Disciplină a FIFA,
motivul de culise fiind acela că organismul mondial dă timp FRF
pentru a repara situația fără intervenția internațională. Dacă ar
da un verdict, FIFA ar trebui să și sancționeze federația
română!
Dragomir credea că sindicatul va accepta flagranta
încălcare de regulament și va tăcea. Nu e așa, ba chiar se poate
obține la final până și revizuirea cazului
„Varga-Bălan”!
Dumitru Costin, președinte AFAN
E dreptul AFAN să se adreseze FIFA. Vom vedea cum se
finalizează demersul
Ionuț Lupescu, director general FRF