Mitică Neagu, prin ochii legendelor Stelei: „Îi spuneam Ursul blând”
Decesul lui Mitică Neagu, asistentul medical al Stelei, a provocat o tristețe uriașă în rândul tuturor celor ce au lucrat de-a lungul timpului cu omul care era considerat unul dintre cei mai buni maseuri din fotbalul românesc. Născut pe 3 aprilie 1947, Neagu era cel mai vechi angajat din cadrul clubului Steaua, unde a activat cu unele pauze încă din 1970. Emerich Ienei îl consideră parte importantă la succesul echipei din Ghencea din 1986, când Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
- Contactate de ProSport, personalități importante din istoria Stelei, care au colaborat cu Mitică Neagu, și-au exprimat regretul morții omului, alături de care au împărțit momente importante din cariera lor.
- Fostul maseur al Stelei suferea de ciroză hepatică, boală cu care se lupta de multă vreme.
- Înmormântarea va avea loc vineri, 18 aprilie, la Cimitirul Ghencea Militar.
Adrian Bumbescu, component de bază al echipei din 86” a fost printre primii care au aflat vestea decesului. „Îl cunoșteam din 1984, anul când am venit la Steaua, eram prieteni foarte buni și vecini. A fost un om deosebit și un profesionist desăvârșit, numărul unu pe ceea ce înseamnă entorsele, avea metode foarte bune de recuperare”. Fostul fundaș al Stelei își amintește și de momentele vesele petrecute alături de Mitică Neagu: „Îi plăcea distracția, câteodată cânta la acordeon în cantonamente. Noi îl tachinam pe seama greutății sale, era mai grăsuț și mergea legănat. „Blândul bear” (n.r. – urs) era porecla pe care o căpătase„.
„A fost un om important pentru începutul european al Stelei”
Emerich Ienei, antrenorul care a cucerit alături de Steaua Cupa Campionilor Europeni, subliniază rolul lui Neagu la performanțele echipei: „A fost un om important pentru începutul european al Stelei, am lucrat foarte bine cu el, era un tip extrem de muncitor și disciplinat”. „Îl intrebam: >
Fostul antrenor rememorează un moment amuzant ce l-a avut în prim plan pe Mitică Neagu: „Am plecat cu echipa în Grecia, el avea atașat la pașaport lista tuturor jucătorilor. Ne-a spus: >, fără să își dea seama că în spatele său era omul „Securității”, cel desemnat să ne însoțească. A lăsat privirea în jos și a tăcut mâlc”.
„Zilele trecute m-am întâlnit cu Panduru și am vorbit despre el”
Legenda Stelei, Marius Lăcătuș, a lucrat pe toată durata carierei sale cu fostul maseur din Ghencea. „Era un om extraordinar, un om deschis, pus pe glume, dar și un meseriaș. Când era de muncă era muncă, când era de distracție era distracție. Îmi pare foarte rău!”
Și Daniel Prodan a fost foarte afectat de vestea decesului lui Neagu: „Nu se poate…săracul om! Mi-au dat lacrimile, chiar zilele trecute m-am întâlnit cu Basarab Panduru și ne-am amintit de nea Mitică. Sunt terminat… nu pot să spun nimic”.
Fostul maseur al Stelei suferea de ciroză hepatică, boală cu care se lupta de multă vreme.
Articol scris de Ovidiu DUMITRESCU