Mitică, reales!** „În locul lui Săpunaru, dacă eram jignit, îi dădeam cu camera în cap!”

Mitică, reales!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a
declarat, luni, într-o conferință de presă, că șase echipe în
cupele europene sunt prea multe pentru România, deoarece cluburile
din Liga I sunt sărace și nu au „nici măcar după ce bea apă”.

„Eu mă rog la Dumnezeu să avem ca anul ăsta câte
patru-cinci echipe în cupele europene, dar nu cred. Sunt prea multe
și după părerea mea nu ar trebui să fim fericiți când avem așa de
multe echipe în cupele europene. Pentru că noi nu avem nici
infrastructura pusă la punct, nici banii necesari, e bine să ne
vedem lungul nasului. Acum pot să spun că sunt iar reales, noi
n-avem după ce bea apa și vrem să-i batem pe ăștia de bagă milioane
în fotbal”
, a spus Dragomir, la finalul Adunării Generale
în cadrul căreia a fost reales în funcția de președinte al LPF.

Dragomir a menționat că pentru câștigarea campionatului se luptă
șapte echipe. „Sunt multe, sunt vreo trei din provincie
foarte puternice, Vasluiul, Timișoara și Clujul. După aia vin
Steaua, Dinamo, Rapid și Urziceni, pe care nu o consider de
provincie că e aici, la București. Sunt șapte echipe puternice pe
care le despart două-trei puncte”
, a afirmat Dumitru
Dragomir.

El a explicat că Steaua nu are jucători valoroși pentru a
câștiga titlul, dar poate termina în primele trei – patru locuri
ale clasamentului. „Stoichiță este unul dintre cei mai buni
antrenori din România. El a venit la o echipă cu două-trei valori
și trage la titlu. Valori nu are să ia campionatul, dar mă gândesc
că fiind un antrenor foarte bun poate să termine acolo în primele
trei-patru locuri”
, a precizat oficialul Ligii.

În Cupa României Timișoreana, președintele mizează pe o
câștigătoare surpriză: „Sunt echipe puternice în Cupă.
Poate o să fie o surpriză, să câștige Astra de
exemplu”.

Referitor la incidentul de la întoarcerea echipei naționale din
Polonia, în care a fost implicat fundașul Cristian Săpunaru și
operatorul unui post de televiziune, Dragomir a precizat că el ar
fi avut poate o reacție mai dură. „Eu eram mult mai dur,
făceam alte belele, dacă mă jignea vreunul din cameramani. Îi
dădeam cu camera în cap. Eu sunt informat. Eu le răspund la toți
ziariștii. Îi mai trag unuia o înjurătură, dar le răspund la
toți”
, a explicat oficialul LPF.

Dragomir a afirmat că e bine să se închidă ochii atunci când
jucătorii valoroși au escapade și „mai trag câte un șpriț”.
„Fiind ani de zile președinte de club, mi-am dat seama că e
bine să mai închizi ochii și la escapadele jucătorilor, dacă ei își
fac datoria în teren. Dayro Moreno nu e valoare. Noi vorbim de
jucători de valoare, gen Mutu, Dinu, Dobrin sau Balaci. Ei sunt
meseriași, mai trag și câte un șpriț. Marilor scriitori, marilor
pictori le-a plăcut și șprițul. Multor meseriași le place viața.
Marile talente din pictură, sport și așa mai departe mai și trag.
Gălăgie fac nonvalorile, cei care nici nu beau, dar nici nu fac
nimic. Eu sunt de alt concept. Eu spun că trebuie să storci din om
numai ce e bun. Pentru că nu e om bun și om răm. Fiecare om are o
parte bună, partea plină a paharului, aia trebuie să o
exploatezi
„, a precizat Dumitru Dragomir.

Citeste pe blog: Mitica
reincarcat!

UPDATE Dumitru
Dragomir a fost reales în funcția de președinte al Ligii
Profesioniste de Fotbal (LPF), în cadrul Adunării Generale ce a
avut loc, luni, a anunțat ofițerul de presă al forului, Adrian
Ionescu.Dragomir a fost reales cu 16 voturi pentru și o abținere –
clubul Unirea Urziceni. De la Adunarea Generală a lipsit
reprezentantul grupării Pandurii Târgu Jiu.

Dumitru Dragomir candidează astăzi pentru cel de-al patrulea său
mandat de președinte al LPF.
Ca de obicei, actualul șef al Ligii nu are contracandidat, fapt
care l-a făcut pe Mitică de la Ligă să glumească pe seama așa zisei
concurențe. „Chiar dacă sunt singur în cursă, tot e competiție la
alegeri. Păi eu fug cu mine de nu mă văd. Alerg singur și s-ar
putea să ies pe locul doi”, a declarat Dragomir pentru NewsIn.
Primul președinte ales al LPF a fost Mircea Angelescu, în 1992.
Mentorul lui Dragomir și al lui Mircea Sandu a fost cel care l-a
adus pe Dragomir la LPF, numindu-l, în prima fază, vicepreședinte
pentru un mandat de patru ani.

I-a fost
frică de Gino

La alegerile următoare, din anul 1996, Angelescu a fost nevoit să
se retragă din cauza problemelor de sănătate, iar cel poreclit
„Corleone” a fost ales președinte al Ligii Profesioniste, el
nemaipărăsind acest post în următorii 13 ani. Singura dată când
Dragomir a avut parte de concurență a fost la alegerile din anul
2000, atunci când contracandidatul său a fost conducătorul de la FC
Național, Gino Iorgulescu. Acesta a primit atunci doar cinci
voturi, astfel încât Dragomir a câștigat alegerile cu scorul de
11-5.
Emoții a avut Dragomir și în 2003, când la inițiativa lui Copos s-a
încercat debarcarea sa. Din 16 cluburi, 10 au fost inițial de
acord, dar cinci s-au răzgândit ulterior. „De un singur om mă
temeam la alegeri, de Mircea Sandu. Oriunde aș fi candidat
împotriva lui, nu aș fi avut nicio șansă”, a mai spus Dragomir,
pentru NewsIn.
Întrebat de ce realizare a sa în cei 13 ani de șefie este mai
mândru, Dragomir spune că de sediul extraordinar al LPF, dar trece
în revistă și alte reușite. „Avem multe echipe în cupele europene,
am făcut o lege împotriva huliganismului, am adus bani mulți
echipelor, am făcut fotbalul să producă ziare și televiziuni de
specialitate care să comenteze non-stop. Astea toate sunt și
meritul Ligii să știți, nu am stat chiar degeaba aici. Poate că am
mai făcut și greșeli, dar eu mi le-am recunoscut mereu”, spune
Dragomir, care completează: „Mircea Sandu este un titan al
fotbalului. Atât doar, că s-a abătut asupra lui o boală, dar pe
care organismul lui o să o suporte. O să treacă și peste asta. Nu
poți să îi reproșezi nimic”.

Votează
18 persoane

Din Adunarea Generală fac parte toți cei 18 reprezentanți ai
cluburilor din Liga I, ei fiind și cei care pot propune candidați
pentru alegeri. Președintele proaspăt ales propune apoi numele
celor doi vicepreședinți și al Secretarului General, care apoi
trebuie validați tot de către Adunarea Generală.

„Vom
vota pro Mitică Dragomir. Ca sa poți vota contra, ar trebui să mai
existe un al doilea candidat”, Marius Stan,
Oțelul

„Noi, Steaua, îl vom susține
pe Dumitru Dragomir”, Valeriu Argăseală, Steaua


„Eu votez cu Mircea Sandu și Mitică Dragomir, sunt cei mai
potriviți să conducă fotbalul românesc”, Jean Pădureanu,
Gloria


„Avem altă alternativă? Nu. Dacă este singura variantă înseamnă că
Dragomir este cel mai bun pentru acest post”, George Copos,
Rapid


„Votul nostru va fi pro Dragomir. Bine că mai candidează el, dacă
nu era nimeni era o problemă”, Nicolae Badea,
Dinamo

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
S-a dat ordin de la UE. Intră în vigoare din ianuarie. Devine obligatoriu în toate statele
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×