Mititelu anunță că se apropie ‘momentul 0’ pentru membrii FRF:** „În maximum o lună le dispare zâmbetul!” Pe ce argumente mizează

Finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, spune că în maximum o lună vor apărea primele măsuri legale împotriva lui Mircea Sandu, în speța suspendării din orice competiție a echipei din Bănie, fapt considerat abuziv de către șeful oltean.

„Dacă o hotărâre a Adunării Generale e nejustificată, atunci se poate cere de la Ministerul Tineretului și Sportului radierea forului de care ține acea comisie, în speță FRF. Faptul că unul dintre membrii comisiei a fost înlăturat în timpul procedurii, este ilegal. Am vorbit cu oameni de la Direcția Generală Anticorupție și sunt foarte interesați să rezolve această problemă cu Mircea Sandu, nu le pasă lor că nu am bani și nici puterea celor de la FRF.

Dacă râd acum de mine, în maximum o lună nu o vor mai face. Am primit semnale de împăcare din partea unor oameni de la FRF, dar nu le-am luat în calcul. Mi s-au oferit și bani în timpul scandalului cu Pițurcă, dar orgoliul meu oltenesc nu mă lasă să cedez, mă simt umilit după toată această situație, mai ales că mi-am băgat banii familiei în fotbal.

Eu am fost stupid, că în loc să fac fabrici și avere, să fiu numărul 1, acum am pierdut o grămadă de bani în fotbal.

Pandurii și Dinamo se judecă la Comisiile Ligii de doi ani și nu s-a luat încă nicio decizie în acest caz, am documente doveditoare în acest sens. Cu toate astea, Universitatea Craiova a fost exclusă, Pandurii nu. Regula asta a fost valabilă doar pentru noi”, a spus Mititelu la Fanatik Show, pe DigiSport.

Publicat: 22 09. 2011, 18:39
Actualizat: 22 09. 2011, 18:40