Mititelu aruncă BOMBA!** „Comitetul Executiv nu putea exclude Craiova!” Documentul „ascuns de Mircea Sandu” și REACȚIA FRF
După aproape două luni de tăcere, Adrian Mititelu a venit cu noi documente care, spune el, confirmă faptul că Universitatea a fost nedreptățită. Oltenii au descoperit un document trimis de FIFA și pe care „FRF l-a ascuns”. Acuzele nu au produs niciun fior în birourile federației, unde Mititelu e acuzat că joacă din nou la cacealma.
Patronul Universității a venit cu noi dovezi în războiul său cu federația. Mititelu a găsit un document, intitulat „solicitare de revizuire a statulului FRF”, prin intermediul căruia forul internațional cerea, în ianuarie 2011, ca FRF să modifice unele articole din statut. „FIFA face referire chiar la articolul 18, cel în baza căruia Universitatea a fost exclusă, și spune că, având în vedere că aceasta este cea mai gravă sancțiune, doar Adunarea Generală are competența să ia această decizie. Deci, la momentul excluderii noastre, Mircea Sandu avea de șase luni în birou acest document și ei au spus că tocmai FIFA le-a cerut să excludă Universitatea. FRF e în culpă”, a tunat Mititelu.
În documentul prezentat, recomandarea FIFA către FRF este următoarea: „Vă rugăm să eliminați punctul 2 al articolului 18 din statutul FRF”. Practic, forul fotbalistic suprem a cerut eliminarea chiar a paragraful din regulament care conferea Comitetului Executiv puterea de a exclude provizoriu un membru afiliat, alineament de care CEx s-a folosit în 20 iulie anul trecut, atunci când a decis excluderea provizorie a Craiovei.
„Au contestat noul statut. Nici acum nu e validat de justiție”
Adrian Stângaciu, șeful departamentului juridic al FRF, vine însă cu o variantă care dărâmă tot eșafodajul lui Mititelu. „FIFA ne-a trimis acele recomandări, iar noi le-am pus în practică pe 9 mai 2011, când am modificat statutul. Nu le‑am putut adopta pe toate, din motive obiective, dar cel la care face referire domnul Mititelu a fost schimbat. Problema este că noi am trimis modificările de statut în instanță, pentru a fi validate, așa cum cere legea, însă Craiova și Mircea Moise le‑au contestat imediat. Din acest motiv, procedura a fost tărăgănată, iar în iunie 2011, când s-a judecat cazul Universității, am fost obligați să folosim vechiul statut! Domnul Mititelu și-a dat acum seama că era mai bun statutul nou, pe care dumnealui l-a contestat? Nici acum modificările făcute în mai de Adunarea Generală nu sunt operabile, pentru că, deși am primit aviz la prima instanță, Craiova și Mircea Moise au atacat cu recurs”.
„FIFA a solicitat expres ca prevederile Art 9.2 si Art 18.2 din Statutul FRF, prin care Comitetul Executiv al FRF putea exclude un club afiliat, si articole care au stat la baza excluderii clubului FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, sa fie eliminate deoarece sunt nelegale si contravin statutului FIFA, numai Adunarea Generala putand exclude un membru, si in niciun caz Comitetul Executiv. (respectiv paginile 1, 3, la punctul 6, Art. 9 ce e subliniat, si pagina 6, punctul 14 – Art. 18 ce e subliniat)!
Desi cunosteau aceasta stare de lucru, Mircea Sandu,. Dumitru Dragomir si compania, au ascuns acest fapt atat cluburilor cat si membrilor Comitetului Executiv si au hotarat in mod abuziv si fraudulos, fara niciun temei, excluderea Univcersitatii Craiova.
De asemenea, in referatul de revizuire a Statutului FRF, expediat de FIFA si anexat prezentei, veti putea observa multe alte nereguli existente in fotbalul romanesc, acestea fiind subliniate, altele urmand sa le constatati dupa citirea solicitarilor FIFA.
Mentionam, ca referatul FIFA este semnat de directorul departamentului juridic al FIFA, Marco Villiger„, se anunță prin comuicatul emis de clubul „U” Craiova.